luni, septembrie 27, 2021
AcasăAgenda ZileiMăsuri asiguratorii de 7 milioane de lei, instituite de polițiștii DICE

Măsuri asiguratorii de 7 milioane de lei, instituite de polițiștii DICE

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice (DICE) au efectuat 62 de percheziţii şi au instituit măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 7 milioane de lei, în această săptămână, în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracţiuni economice. 

„În perioada 24-29 noiembrie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 62 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 33 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice. În cauzele penale instrumentate, faţă de 142 de persoane s-a dispus efectuarea în continuare urmăririi penale, iar faţă de 7 a fost dispusă măsura controlului judiciar”, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

Măsuri asiguratorii de milioane de lei

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 6.905.000 de lei, dintre care peste 1.200.000 de lei în numerar sau în cont bancar şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 265.000 de lei.

„Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 95.000 de ţigarete, 4,5 kilograme de tutun şi 214 litri de alcool”, mai spun oficialii IGPR. 

În urma definitivării cercetărilor, poliţiştii au formulat propuneri de trimitere în judecată în 49 de dosare penale privind infracţiuni de natură economică. 

„De exemplu, la data de 28 noiembrie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 27 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor în domeniul comerţului materialelor feroase şi neferoase”, a mai anunțat Poliția Română.

Din cercetări a reieşit că cei în cauză ar fi înregistrat, în perioada 2015 – 2017, achiziţii fictive de deşeuri feroase şi neferoase de la societăţi clonate şi cu comportament fiscal neadecvat, de tip „fantomă”. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 2.500.000 de lei, iar suma totală supusă procesului de spălare a banilor este de aproximativ 18.000.000 de lei. 

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate