AcasăAgenda ZileiMoldovenii au de ales între Maia Sandu și rusnacul Alexandr Stoianoglo, între...

Moldovenii au de ales între Maia Sandu și rusnacul Alexandr Stoianoglo, între calea europeană și Gulag

Peste 2,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Viitorul şef al statului va fi ales între actuala preşedintă proeuropeană Maia Sandu, care este susţinută de Partidul Acţiune şi Solidaritate, şi fostul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, susţinut de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, dar și de armata de mercenari ruși și pro-ruși ai mafiotului FSB Ilan Șor.

Actualul lider de la Chişinău, Maia Sandu, a obţinut în primul tur 42,49% din voturi, în timp ce socialistul rusofil Stoianoglo a fost votat de 25,95% dintre alegători.

Pentru alegerile prezidenţiale au fost constituite 2.221 secţii de votare, dintre care 234 vor fi deschise în străinătate.

Din cele 1.957 secţii deschise pe teritoriul Republicii Moldova, cele mai multe, respectiv 306, vor funcţiona în municipiul Chişinău. În localităţile din Transnistria vor fi deschise 30 de secţii de votare. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pe 2 octombrie 2024, erau înregistraţi 274.475 de cetăţenii cu drept de vot cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.

Dintre cele 234 de secţii din străinătate, cele mai multe vor fi deschise în Italia (60), Germania (26), Franţa (20), Marea Britanie (17) şi România (16). În Federaţia Rusă vor funcţiona doar două secţii de votare.

Secţiile de votare vor fi deschise în intervalul orar 7:00- 21:00.

Alegerile prezidenţiale directe vor fi organizate pentru a cincea oară de la declararea independenţei, în condiţiile în care timp de aproape 20 de ani preşedintele a fost desemnat de Parlament.

Percheziţii, înainte de alegeri, în dosare privind finanţarea ilegală şi coruperea alegătorilor

Poliţiştii şi procurorii au efectuat, sâmbătă, noi percheziţii în oraşul Rîşcani şi în Chişinău, în dosare privind finanţarea ilegală şi coruperea electorală, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia Republicii Moldova.

Percheziţiile au loc în preziua turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, în care se vor confrunta pro-europeana Maia Sandu şi socialistul rusofil Alexandr Stoianoglo.

„În cadrul acţiunilor de urmărire penală, poliţiştii au stabilit că simpatizanţi şi membri ai organizaţiei criminale ”Şor” şi ai racolează oameni şi le propun bani pentru ca aceştia să voteze împotriva unui candidat înregistrat în cursa electorală pentru alegerile prezidenţiale. În timpul percheziţiilor, oamenii legii au ridicat mii de ziare cu inscripţia ”renaştere”, ”Şor”, telefoane mobile în care erau instalate o aplicaţie bancară, contracte de muncă în Federaţia Rusă, liste şi caiete ce conţin date personale, inclusiv contacte telefonice, liste cu numere de înmatriculare ale automobilelor, copii ale buletinelor de identitate ale persoanelor remunerate, documente, înscrisuri de ciornă, liste de participanţi, articole cu inscripţii specifice organizaţiei criminale, carduri bancare, cartele SIM, dar şi sume băneşti impunătoare, probe care urmează să fie analizate şi apreciate corespunzător”, se precizează în comunicatul Poliţiei.

Canditatul împotriva căruia militează armata de mercenari a banditului ruso-israelian Ilan Șor este președinta pro-europeană Maia Sandu. Miza alegerilor este crucială pentru Rusia Teroristă care a investit sume uriașe pentru mituirea cetățenilor moldoveni trădători de țară, capabili să voteze, în schimbul câtorva lei, un rusnac precum e Stoianoglo la conducerea Republicii Moldova.

Anchetatorii nu au precizat câte percheziţii au efectuat în cursul zilei de sâmbătă.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate