joi, iulie 25, 2024
AcasăAgenda ZileiMoneda europeană ar putea valora 4,9 - 5 lei la începutul anului...

Moneda europeană ar putea valora 4,9 – 5 lei la începutul anului viitor

Moneda europeană ar putea valora 4,9 – 5 lei la începutul anului viitor, mai ales că leul este supraevaluat comparativ cu monedele din Europa Centrală, a declarat Dan Bucşa, economist-şef pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.

„După cum ştiţi, eu am teoria asta că în fiecare an leul se mai mută cu 10 bani. Ţine de câţiva ani. Şi probabil că se va muta şi la anul. În scenariul de bază, undeva pe la începutul anului viitor, că aşa se întâmplă de obicei, leul s-ar putea muta în intervalul 4,90 – 5. Este suficient? Nu. Dacă avem un scenariu cu risc, atunci leul ar putea să treacă temporar de 5. Tot ce trebuie este ca Banca Naţională să nu intervină enorm pentru a-l proteja în această situaţie şi se va duce uşor peste 5. Dar probabil că după aceea Banca Centrală îl va readuce în acest interval, pentru că se uită la inflaţie, se uită şi la cei care s-au împrumutat în valută”, a spus Dan Bucşa.

Potrivit acestuia, leul este semnificativ supraevaluat în raport cu monedele din Centrul Europei.

Dan Bucşa a precizat că are două criterii la care se uită, unul fiind ajustat cu preţurile de producţie, iar în acest caz leul este supraevaluat faţă de monedele din ţările aflate în Centrul Europei cu 5-12%. Dacă modelul este ajustat cu costul unitar al forţei de muncă, supraevaluarea este faţă de monedele din zonă cu 10-33%.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate