joi, septembrie 11, 2025
AcasăAgenda ZileiNicușor Dan: Rolul șefului civil al SRI este de a recâștiga încrederea...

Nicușor Dan: Rolul șefului civil al SRI este de a recâștiga încrederea între societate și partea operațională

Rolul șefului civil al SRI este de a recâștiga încrederea între societate și partea operațională a acestui serviciu, a afirmat, miercuri, președintele Nicușor Dan.

“Pot să vă spun că lucrurile funcționează, că România este ținta unui război hibrid din partea Federației Ruse, că există atacuri cibernetice la care instituțiile statului român reacționează în timp rezonabil, că pe partea de dezinformare există o preocupare chiar dacă în momentul acesta, și în momentul acesta și în momentul alegerilor din noiembrie, reacția statului român n-a fost cea optimă”, a arătat șeful statului, într-un interviu acordat TVR.

Mai mult, el a spus că, în momentul în care discuția politică despre șefi se va sfârși, “o să avem un șef civil”, dar care să nu fie nici membru al unui partid.

“Există o dorință importantă substanțială de reformă în statul român și despre reformă au fost și cele două rânduri de alegeri prezidențiale, numai că există tot timpul o tensiune, contradicție între stabilitate și reformă. Și uneori trebuie să vezi care este prioritatea pentru funcția, pentru mandatul de reprezentare pe care tu îl ai și atunci în lunile astea de mandat stabilitatea și trecerea peste această perioadă de incertitudine a fost mai importantă decât a accelera procesul de reformă”, a explicat președintele faptul că până în acest moment nu a numit un șef la SRI.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate