Peste 10.000 de persoane au fost vaccinate până sâmbătă noaptea, la orele 24:00, în cadrul Maratonului vaccinării din Capitală, informează Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din Bucureşti.
”Peste 10 mii de persoane vaccinate până la această oră la Maratonul Vaccinării, ediția București. Vă mulțumim pentru tot suportul dvs al tuturor. Mulțumim și reprezentanților din presă, fără mediatizare nu reușeam să atingem acest număr de persoane vaccinate până la această oră. Urmează alte zeci de ore…Maratonul continuă!” – se afirmă în mesajul postat sâmbătă noaptea pe pagina de Faceebook a UMF Bucureşti.
Premierul Florin Cîțu anunțase și el, în aceeași seară, că în ultimele 24 de ore se imunizaseră 7165 de persoane, cu o frecvență de 5 persoane vaccinate pe minut.
”7 165 de persoane s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării din Capitală, în ultimele 24 de ore. Adică 5 persoane vaccinate pe minut! O veste foarte bună!” – a anunțat Florin Cîțu sâmbătă seara pe pagina sa de socializare.
El a prezentat și harta ”maratoanelor vaccinării” din întreaga țară, inclusiv cu centrele drive-thru.

”Aveți aici harta tuturor Maratoanelor Vaccinării din țară, în perioada următoare. La fel, puteți merge și la centrele drive-thru. Salvați fotografia în telefon, să vă fie la îndemână, vă alegeți o zi și mergeți să vă vaccinați. Chiar și în acest weekend, după ce stați la o terasă, „pe chill”, relaxați, la cafea. Sau după ce mergeți în parc. Doar dacă ne vaccinăm revenim la normalitate! România, hai că se poate!” – a scris Florin Cîțu.
Maratonul vaccinării anti-COVID-19 din București se desfășoară la Biblioteca Națională și la Sala Palatului, unde au fost organizate 50 de fluxuri de vaccinare non-stop, fără programare, cu serul Pfizer, până luni dimineața, orele 8:00. La maratonul vaccinării participa aproximativ 1.200 de voluntari – 260 de medici, 300 de asistente medicale, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi.