marți, octombrie 4, 2022
AcasăAgenda ZileiPeste 16.000 de români au murit din cauza COVID-19

Peste 16.000 de români au murit din cauza COVID-19

Până astăzi, 16.057 de români au murit din cauza COVID-19, astfel că, în intervalul 03.01.2021 (10:00) – 04.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (46 bărbați și 32 femei), potrivit Știri Oficiale.ro

Decesele au fost ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din  Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.148. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.837.361 de teste. Dintre acestea, 9.550 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.230 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 138 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 4 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 30.529 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.957 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 43.389 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.395 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 3 ianuarie, 4.339 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 842.392 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate