Premierul Florin Cîțu, vicepreședinte al PNL, și-a anunțat duminică înscrierea în cursa pentru șefia partidului. Data fixată pentru alegerea noii conduceri liberale va fi 25 septembrie 2021, în cadrul Congresului PNL.
„Am decis să mă înscriu în competiţia pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Vă mulţumesc că sunteţi azi alături de mine, când fac acest anunţ important pentru partid, pentru România şi pentru mine. Am decis să mă înscriu pentru competiţia pentru preşedinţia Partidului Naţional Liberal. Le mulţumesc şi liderilor politici puternici din PNL care au crezut în mine din primul moment în care m-am înscris în partid şi care şi astăzi mă susţin şi fac parte din echipa mea”, a declarat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, Florin Cîţu.
Sunt liberal convins, a mai spus el, un om care am trăit toată viaţa după principiile liberale. Le-am aplicat, le-am respectat, oriunde am muncit în lumea asta. Ştiţi foarte bine că doar liberalismul salvează România.
Florin Cîțu va fi contracandidatul lui Ludovic Orban, actualul președinte al PNL, pe care noul pretendent la tronul galben-albastru susține că deja l-a prevenit că va câștiga cursa.
”Am avut o discuție cu Ludovic Orban și i-am spus că voi câștiga” – a anunțat Cîțu.
Orban reprezintă trecutul, spune Cîțu, promițând că, în cazul alegerii lui în fruntea partidului, liberalii vor rămâne cel puțin opt ani la guvernare.
„PNL are nevoie de un suflu nou, are nevoie de o conducere care să vină cu elemente de noutate, în acelaşi timp să ducă mai departe tradiţiile şi principiile liberale. Nu cred că acum este nevoie să vorbesc despre mine, despre ceea ce voi face. Bilanţul mandatul meu de ministru al Finanţelor şi acum de al celui de premier demonstrează mai mult decât ceea ce aş putea să vă spun eu. (…) Dragi colegi liberali, mesajul meu pentru voi este clar şi simplu, mă voi asigura că PNL va fi cel puţin opt ani la guvernare. Vom transforma România într-o ţară liberală de care să se bucure toţi românii”, a spus Florin Cîţu, repetând aceleași fraze pe care politicienii, indiferent de partid, le tot repetă de peste trei decenii.
„Două lucruri sunt importante pentru mine: proprietatea privată este sfântă, iar antreprenorul este un erou într-o Românie liberală”, a adăugat candidatul.
„Salut intrarea în cursa pentru funcţia de preşedinte a PNL a premierului PNL. Va fi o competiţie de proiecte, care va da posibilitatea membrilor PNL să aibă de unde alege şi sunt convins că rezultatul acestui congres va fi un rezultat pozitiv pentru partid. Sigur că în această competiţie am avut o discuţie cu premierul, am început fixarea unui cadru, care va fi un cadru extrem de onest, a unei competiţii de proiecte, al unei competiţii pozitive în care prezentăm membrilor PNL oferte noastre”, a afirmat Orban, la sediul PNL, după ce Florn Cîţu și-a anunţat candidatura.
El a spus că este normal ca Florin Cîţu să spună că va câştiga.
„Şi eu candidez ca să câştig, ca să câştige PNL şi, evident, ca să câştige România. Această competiţie nu va afecta activitatea PNL, rămânem concentraţi în a asigura o bună guvernare a României. În continuare Florin Cîţu şi cu mine vom prezenta PNL toate deciziile care se vor lua la nivelul partidului şi la nivelul coaliţiei. Faptul că este o competiţie între noi doi, din punctul meu de vedere, nu va afecta activitatea PNL, ca principal partid de guvernământ şi mai ales performanţa guvernării. (…) Echipa mea este PNL, a fost, este şi va fi. Congresul va hotărî fiecare ce poziţii va avea”, a adăugat Orban.
Din echipa celor care-l susțin pe Florin Cîțu și care au fost prezenți la anunțarea candidaturii sale la președinția PNL fac parte Raluca Turcan, Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan, Alina Gorghiu, Gheorghe Flutur, Emil Boc, Lucian Bode, Virgil Popescu etc.
O listă a liderilor PNL prezenți la anunțul candidaturii lui Cîțu este, conform G4Media, următoarea:
- Raluca Turcan, min. muncii-Președinte SB
- Lucian Bode, min. Interne-Președinte SJ
- Virgil Popescu, min. Energi-Președinte MH
- Nicolae Ciuca, min. Apărării Senator DJ
- Ionel Bogdan, Președinte CJ și Președinte MM
- Rareș Bogdan, europarlamentar-Prim-vicepreședinte PNL
- Robert Sighiartau, deputat-secretar general PNL
- Dan Vilcean,u deputat-Presedinte GJ
- Alina Gorghiu, Senator TM
- Emil Boc, primar Cluj
- Daniel Buda, Europarlamentar, Președinte CJ
- Adrian Cozma, deputat-Președinte SM
- Catalin Boboc, secretar de stat min. Muncii- Președinte BR
- Pavel Popescu, deputat-Președinte S4
- Cristian Bacanu, deputat-Președinte S5
- Mara Mares, Președinte TNL
- Vergil Chitac, Primar Constanta
- Marcel Romanescu, Primar Tg-Jiu
- Gheorghe Flutur, Presedinte CJ SV și Președinte SV
- Daniel Fenechiu – Senator BC
- George Lazar, Prefect NT
- Tudor Polak, deputat, Președinte mun VS
- Alin Ignat, Consilier de stat, Prim-vice TNL
- Gheorghe Pecingina, deputat GJ
- Daniela Câmpean, Președinte CJ Sibiu
- Stelian Bujduveanu, Viceprimar București
- Mara Calista, deputat NT
- Vasile Lupu, Presednte CJ Constanta
- Stefan Stoica, deputat Președinte DJ
- Florin Roman, deputat-vicepreședinte PNL
- Ion Lungu, Primar mun. Suceava
- Hubert Thuma, Presedinte CJ IF-Președinte IF
- Victor Paul Dobre – vicepreședinte PNL
- Monica Anisie, senator -Președinte S2
- George Tuță – deputat IF
- Cristian-Augustin NICULESCU-ŢÂGÂRLAŞ, senator MM
- Mihai Lupu, președinte CJ Constanta
- Horatiu Gorun, secretar general al guvernului
- Mircea Abrudean, secretar general adjunct al guvernului