AcasăAgenda ZileiProcurorii ucraineni investighează peste 24.000 de crime de război comise de invadatorii...

Procurorii ucraineni investighează peste 24.000 de crime de război comise de invadatorii ruși

Aproape 36.000 de dosare privind fapte comise de invadatorii ruși au fost înregistrate în Ucraina, iar pentru majoritatea dintre ele procurorii au strâns probe și au deschis investigațiile necesare pentru a dovedi că sunt crime de război, informează biroul Procurorului General al Ucrainei.

Mai exact, de la declanșarea invaziei de către Moscova în data de 24 februarie, au fost înregistrate oficial în Ucraina 35.828 de fapte comise de invadatorii ruși, relatează Ukrinform.net.

Dintre acestea, 24.208 sunt investigate ca fiind posibile agresiuni și crime de război, dintre care:

  • 23.316 – încălcări ale legilor și cutumelor războiului
  • 73 – infracțiuni legate de planificarea, pregătirea, declanșarea și derularea unui război de agresiune
  • 21 – acte privind propagandă de război
  • 798 – alte infracțiuni

De asemenea, de la invadarea pe scară largă a Ucrainei au fost înregistrate 11.620 de infracțiuni comise împotriva securității naționale, dintre care:

  • 8.074 – infracțiuni comise în legătură cu încălcarea integrității teritoriale și inviolabilitatea teritoriului Ucrainei
  • 1.373 – acte de trădare
  • 1.625 – activități de colaborare
  • 99 – sprijinirea puterii agresorului
  • 64 – sabotaj
  • 385 – alte infracțiuni

Conform sursei citate, 46 de state membre ale OSCE au declarat că sprijină Ucraina în vederea documentării necesare pentru cel de-al doilea raport referitor la așa-numitul Mecanism al Moscovei, în care vor fi reunite infracțiunile înregistrate în timpul agresiunii rusești și care pot fi calificate drept crime de război sau crime împotriva umanității.

Foto: Facebook / In Ukraine

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate