80% din managementul spitalelor, inclusiv ale celor din Bucureşti, nu corespunde, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
„Repetam de multe ori în primele luni de pandemie că 80% din managementele spitalelor nu corespund, menţin aceeaşi opinie şi o adaptez şi Bucureştiului. Cred că o patologie, o pandemie, un moment destul de greu, medical vorbind, dar trebuie să ne schimbe şi o optică. Speranţa este ca în opt-zece luni să putem prezenta Parlamentului o lege a reformei în sănătate. Aţi putut vedea că orice lege am încercat să o trimitem în Parlament a ieşit pe cealaltă parte complet modificată şi contestată tot de cei care au modificat-o”, a spus Tătaru.
Acesta este de părere că ar trebui să crească atenţia asupra medicinei de familie. Mai mult, ministrul Nelu Tătaru a afirmat că a observat o demotivare a Direcţiilor de sănătate publică.
„Trecând de la spitale, am putem vedea şi DSP-uri care ţin de Ministerul Sănătăţii, o demotivare şi o scădere a atribuţiilor, ajungând ca un DSP să fie cel care dă un aviz sau face un control tematic. Păstrarea unei coordonări la nivelul MS asupra unităţilor medicale rămâne esenţial”, a mai spus ministrul.
Sistemul medical suferă de o boală. 80% din managementul spitalelor nu corespunde
Potrivit ministrului, sistemul medical suferă de o boală, începând de la medicina primară până în sus, iar perioada pandemiei a arătat realitatea.
„Putem remedia nişte lucruri, trebuie să cunoaştem realitatea şi trebuie să o cunoaştem în întregime. Sistemul medical are o boală, începând de la medicină primară până sus. Deschiderea totală a Ministerului Sănătăţii, a mea personală, în vederea modificării unei legislaţii şi în vederea aducerii medicului care este în centru, a corpului medical la acea capacitate de performanţă pentru care s-a pregătit în a acorda un act medical de calitate. Se discută de o pandemie în care au fost prezenţi toţi, mai în faţă sau mai în spate. Cred că a fost o pandemie care a deschis ochii tuturor şi ne-a făcut să lăsăm nişte orgolii care există în tagma medicală şi să adaptăm din mers capacitatea până în acest moment. Sper ca această lună de foc care este septembrie să ne dea capacitatea noastră, atât colegial, cât şi profesională, să putem gestiona acest moment”, a mai spus Tătaru.