Guvernul ungar îşi exercită dreptul prevăzut de legea fundamentală şi declară starea de urgenţă cauzată de război începând de la miezul nopţii – a anunţat prim-ministrul Viktor Orbán într-o înregistrare video publicată marţi pe o reţea de socializare, transmite MTI.
“Guvernul învestit astăzi şi-a început imediat activitatea. Nu am pierdut niciun minut, deoarece în ţara vecină este război. Un război al cărui sfârşit nu-l poate vedea nimeni deocamdată” – a declarat premierul.
Vorbind la câteva ore după ce parlamentul a amendat Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Viktor Orbán a subliniat: ”acest război reprezintă o ameninţare constantă pentru Ungaria, pune în pericol securitatea fizică a populaţiei, periclitează aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a economiei şi a familiilor”.
“Ne dăm seama că războiul şi sancţiunile impuse de Bruxelles au dus la o uriaşă bulversare a economiei şi la creşteri drastice ale preţurilor. Lumea se află în pragul unei crize economice. Ungaria trebuie să rămână în afara războiului şi să protejeze siguranţa materială a familiilor” – a declarat premierul.
În opinia lui Viktor Orbán, acest obiectiv necesită spaţiu de manevră şi capacitatea de a acţiona imediat, de aceea guvernul îşi exercită dreptul prevăzut de legea fundamentală şi declară starea de urgenţă cauzată de război începând de la miezul nopţii. Această măsură – ca şi în cazul stării de urgenţă declarate în timpul apărării împotriva epidemiei – va permite guvernului să reacţioneze imediat şi să protejeze Ungaria şi familiile maghiare prin toate mijloacele posibile.
Mâine vă voi informa despre primele noastre decizii – a spus premierul în încheierea înregistrării.
Viktor Orban cere Consiliului European amânarea discutării ultimului pachet de sancțiuni împotriva Rusiei prietene
Anterior, Orbán i-a propus preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, ca propunerea Comisiei Europene privind cel de-al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei să nu fie inclusă pe ordinea de zi a următoarei reuniuni a Consiliului, care va avea loc la sfârşitul lunii mai.
Motivul invocat ar fi, potrivit MTI, că sancţiunile propuse, dacă vor fi adoptate, vor provoca imediat, în Ungaria, întreruperi grave ale aprovizionării şi vor submina interesele vitale ale ţării în materie de securitate energetică.
Preţurile la carburanţi ar creşte cu aproximativ 55-60% într-un moment în care preţurile la energie sunt deja la cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, a adăugat Orbán, subliniind că nici gospodăriile ungare, şi nici economia ungară în ansamblu nu pot suporta un astfel de şoc al preţurilor.
Premierul ungar a mai scris că Ungaria rămâne puternic dependentă de importurile de energie din Rusia, în ciuda investiţiilor majore făcute pentru diversificarea rutelor şi a surselor, care au redus ponderea importurilor de ţiţei rusesc de la peste 90%, în anul 2010, la 64%, în anul 2021.
“Până acum, unitatea noastră a fost cea mai importantă valoare în faţa agresiunii Rusiei în Ucraina. În acest spirit, am sprijinit adoptarea celor 5 pachete de sancţiuni anterioare şi am colaborat cu Comisia pentru a găsi o soluţie la problemele noastre în ce priveşte cel de-al 6-lea pachet. Ne-am angajat să continuăm negocierile cu o abordare pragmatică şi orientată spre rezultate”, a declarat premierul ungar.
Acesta a mai transmis că Ungaria nu va fi în măsură să accepte cel de-al 6-lea pachet de sancţiuni până când nu vor fi soluţionate toate problemele cheie în cadrul negocierilor. Soluţiile trebuie să preceadă sancţiunile, a mai scris şeful guvernului de la Budapesta.
