Președintele Volodimir Zelenski a declarat că i-a spus duminică prim-ministrului Justin Trudeau că ucrainenii nu vor accepta niciodată decizia Canadei de a returna o turbină pentru gaz destinată unei conducte rusești, deoarece aceasta ar încuraja mai multe încălcări ale sancțiunilor, informează Reuters.
Zelenski a spus în declarația sa video de noapte că a vorbit mai devreme cu Trudeau și i-a mulțumit pentru sprijinul acordat până acum. „Cu toate acestea, separat am subliniat că ucrainenii nu vor accepta niciodată decizia Canadei cu privire la turbina pentru Nord Stream”, a spus el.
Livrarea acesteia către Germania a încălcat sancțiunile, a adăugat Zelenski.
Trudeau a declarat miercuri că a fost o „decizie foarte dificilă” să acorde o scutire de la sancțiunile impuse Rusiei, pentru returnarea turbinei reparate, necesară gazoductului Nord Stream 1.
Zelenski însă, repetând declarațiilor anterioare ale altor oficiali ucraineni, a spus că Rusia se angajează în șantajul cu gaze naturale: „Dacă acum există o încălcare a sancțiunilor, este doar o chestiune de timp până vor fi și altele”, a spus el, potrivit Reuters.