Premierul Florin Cîţu și vicepremierul Dan Barna se ceartă pe remanierea miniștrilor, într-o tentativă de a arăta public că sunt egali. Din păcate aceste neînțelegeri politice nu arată decât cât de slabă este coaliția de guvernare.
Astfel că, Florin Cîțu a afirmat că atributul remanierii unui ministru, potrivit Constituţiei, este al premierului, precizare făcută în legătură cu o declaraţie a vicepremierului Dan Barna, care a spus că remanierea unui ministru se poate face doar în baza unui accept al partidului care l-a propus.
„Eu respect Constituţia şi în Constituţie spune foarte clar cum se face o remaniere. Restul, discuţii politice, ce se întâmplă în spate – asta este altceva, dar atributul remanierii, aşa cum spune Constituţia, în momentul în care se ia o decizie, este doar decizia premierului şi are ultima decizie. În rest, discuţii putem să avem şi vom avea discuţii tot timpul, dar eu vorbesc doar despre Constituţie”, a declarat Florin Cîţu.
declarațiile lui Cîțu vin după ce Dan Barna a afirma că premierul nu poate da afară un ministru fără acordul partidului care l-a propus.
„Premierul poate să remanieze un ministru din partid, dar acest lucru presupune remanierea întregii coaliții. Nu există varianta în care premierul ia cu mâna un ministru de la noi fără acordul nostru. Nu există nici varianta ca eu, unul dintre liderii Coaliției, să facă acest lucru cu un ministru PNL. Restul sunt speculații, glume”, a spus vicepremierul USR-PLUS Dan Barna.
De asemenea, cum era de așteptat, punctul de vedere al premierului a fost susținut și de președintele PNL.
„Dacă vă interesează acest subiect, citiți Constituția. Știți foarte bine care e procedura. Procedura spune că mandatul unui ministru încetează prin demisie, prin, Doamne ferește!, deces sau prin demitere. Demiterea se face la propunerea premierului, prin decizia președintelui. Noi ne dorim ca fiecare ministru să aibă performanță, să nu fie necesară remanierea niciunui ministru”, a spus președintele PNL, Ludovic Orban.
