AcasăAgenda ZileiExterneBiden: Putin primeşte exact opusul a ceea a intenţionat să aibă

Biden: Putin primeşte exact opusul a ceea a intenţionat să aibă

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, afirmă că discuţiile avute în decembrie şi ianuarie cu Vladimir Putin l-au lăsat să înţeleagă că acesta nu crede în coeziunea NATO. Întrebat cu privire la ameninţarea din partea Rusiei referitoare la armele chimice, liderul SUA afirmă: „Vom răspunde”, potrivit News.ro.

Biden a precizat că împreună cu ţările care compun G7 şi Uniunea Europeană, Statele Unite vor acţiona pentru asigurarea securităţii alimentare şi energetice.

„Putin a pariat pe faptul că NATO va fi divizată. În urma discuţiilor mele cu el din decembrie şi ianuarie mi-a fost clar că el nu a crezut în coeziunea noastră. NATO nu a fost niciodată mai unită decât este astăzi. Putin primeşte exact opusul a ceea a intenţionat să aibă, drept consecinţă pentru invadarea Ucrainei. Am construit aceeaşi unitate cu Uniunea Europeană şi cu democraţiile din G7.

Întrebat despre ameninţarea Rusiei cu privire la armele chimice, Biden a spus: „Vom răspunde dacă intenţionează să le folosească. Natura răspunsului va depinde de natura a ceea ce va fi utilizat”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că Alianţa Nord-Atlantică va furniza Ucrainei echipamente de protecţie împotriva ameninţărilor chimice, biologice şi nucleare şi îşi va proteja şi forţele desfăşurate pe flancul estic împotriva acestor ameninţări.

Aliaţii sunt „preocupaţi” de posibilitatea utilizării unor astfel de arme în Ucraina după invazia rusă şi „au convenit să furnizeze echipamente pentru a ajuta Ucraina să se protejeze împotriva ameninţărilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare”, a explicat Stoltenberg la finalul unui summit extraordinar al liderilor Alianţei. El a reafirmat că Rusia ar putea încerca să creeze un pretext pentru utilizarea de arme chimice în Ucraina, acuzând SUA şi pe aliaţii lor că pregătesc un astfel de atac.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate