Republica Moldova l-a expulzat miercuri pe Vitali Denisov, directorul local al agenţiei de presă ruse oficiale Sputnik, acuzând acest organ de presă de „dezinformare şi propagandă” pe fondul tensiunilor cu Moscova, potrivit informaţiilor oferite de autorităţile din cele două ţări, scrie AFP.
„Un cetățean rus în vârstă de 56 ani, conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani. Conform procedurilor persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova. Măsura de îndepărtare a străinului a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care pune în pericol securitatea informațională a țării noastre. Conform art. 55 a Legii nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfășurat, desfășoară ori în privința acesteia există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică”, a transmis Ministerul moldovean de Interne prin intermediul unui comunicat de presă.
Este vorba de şeful filialei Sputnik Moldova, Vitali Denisov, a precizat pe Telegram purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, care a denunţat voinţa „grotescă” a Chişinăului de a „reprima orice manifestare de disidenţă şi de a eradica sursele de informare indezirabile”.
O astfel de reacție venită din partea portavocii terorii putiniste, care are la activ sute de crime comise impotriva jurnaliștilor și disidenților ruși comise numai în ultimul deceniu, reprezintă o culme a cinismului dictaturii piticului de la Kremlin.
„Esenţa antirusească a acestei măsuri deplorabile nu lasă nicio îndoială”, a adăugat ea, avertizând cu privire la „măsurile de retorsiune care vor veni”.
Guvernul de la Chişinău a justificat această decizie prin „atacurile, minciunile, propaganda şi dezinformarea” propagate de acest mijloc de informare.
„Autorităţile nu vor permite răspândirea ştirilor false. Instituţia căreia îi aparţine acest cetăţean este implicată constant în atacuri informaţionale, minciuni, propagandă şi dezinformare. Avem un mesaj clar – protejăm interesele cetăţenilor moldoveni. Nu trebuie să ne lăsăm divizaţi sau slăbiţi de propagandă sau de informaţii rău intenţionate. Depinde de fiecare dintre noi, de întreaga societate, indiferent de apartenenţa politică sau de limba pe care o vorbim„, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Daniel Vodă, citat de publicaţia locală Newsmaker.

„Vom continua să protejăm interesele cetăţenilor moldoveni”, a insistat Daniel Vodă, avertizând împotriva oricărei tentative de „divizare sau slăbire” a statului.
Miercuri după-amiază, însărcinatul cu afaceri al Republicii Moldova la Moscova, Sergiu Goncearenco, a fost convocat la Ministerul de Externe al Rusiei în legătură cu expulzarea şefului „Sputnik Moldova”, Vitali Denisov, a transmis portalul Deschide.md. Înregistrări video cu sosirea şi plecarea acestuia de la sediul MAE rus din Moscova au fost publicate de agenţia de presă RIA Novosti pe canalul său de Telegram.
Diplomatul moldovean nu a făcut nicio declaraţie de presă la ieşirea din sediul Ministerului rus de Externe, indică Deschide.md.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, preşedintele proeuropean Maia Sandu a denunţat în mod regulat ingerinţele şi încercările de răsturnare a puterii de la Chişinău orchestrate, potrivit ei, de Moscova.
Republica Moldova a primit anul trecut statutul oficial de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, singura garanţie în opinia ei că nu va fi următoarea ţintă a Rusiei Teroriste.
Acuzate că sunt instrumente de „dezinformare” ale Kremlinului, mass-media Sputnik şi RT (Russia Today) au interdicţie de difuzare în UE începând din martie 2022, atât pe reţelele de televiziune, cât şi pe internet, în urma unui acord încheiat de cele 27 de state membre la scurt timp după începerea conflictului.
Republica Moldova a interzis site-ul sputnik.md, în februarie 2022, la două zile de la începutul invaziei rusești în Ucraina, printr-o hotărâre a șefului Serviciului de Informații și Securitate. După o scurtă perioadă, apare md.sputnik.news.com și alte derivate ale portalului, între care md.sputniknews.com, ro.sputniknews.com, sputniknews.ru și md.sputniknews.ru.
Potrivit anticoruptie.md, toate clonele Sputnik au fost blocate de SIS în luna martie curent. SIS a dispus închiderea celor cinci site-uri, motivând că „promovează informații false în domeniul ce afectează securitatea națională, în condițiile stării de urgență”. Ordinul ce conţine indicații cu caracter obligatoriu a fost transmis furnizorilor de rețea și/sau servicii de comunicații electronice, pentru a bloca, în condițiile legii, imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate, potrivit aceleiași surse.
