AcasăAgenda ZileiAleksei Navalnîi a fost votat, simbolic, la mormântul din Moscova, iar Iulia...

Aleksei Navalnîi a fost votat, simbolic, la mormântul din Moscova, iar Iulia Navalnîia a protestat la Berlin împotriva realegerii dictatorului criminalul Putin

Zeci de ruşi s-au adunat duminică la mormântul lui Aleksei Navalnîi de la Moscova pentru a-l alege simbolic pe liderul defunct al opoziţiei în ultima zi a alegerilor prezidenţiale din Rusia, relatează Reuters.

Navalnîi, cel mai dur critic al lui Vladimir Putin, a murit luna trecută într-o închisoare din regiunea arctică. Aliaţii săi îl acuză pe Putin că a dispus asasinarea lui, ceea ce Kremlinul neagă. Serghei Narîşkin, şeful serviciului de informaţii externe SVR, a declarat că Navalnîi a murit din cauza naturale.

Navalnîi a fost îngropat în cimitirul Borisovo din sudul Moscovei pe 1 martie, cu două săptămâni înainte de începerea alegerilor prezidenţiale pe care Putin este aşteptat să le câştige şi să rămână încă şase ani la putere.

Duminică, înregistrări postate pe social media de Novaia Gazeta Europe şi de alte media arată zeci de susţinători ai lui Navalnîi la mormântul său, unde au plasat diverse mesaje.

„Te alegem pe tine”, se menţionează într-un dintre mesaje. De asemenea, au fost lăsate buletine de vot la care a fost ataşat numele lui Navalnîi la lista candidaţilor cu o bifă în dreptul lui.

Un buletin de vot pe care a fost trecut cu pixul, deasupra lui Putin, numele lui Navalnii sta asezat pe mormantul opozantului

Susţinătorii au depus de asemenea flori pe mormântul lui Navalnîi, care era deja acoperit de flori.

Iulia Navalnaia a venit la ambasada Rusiei de la Berlin pentru a vota şi a participa la protestul de la prânz

Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse faţă Vladimir Putin care a murit în închisoare, s-a prezentat duminică la ambasada Rusiei la Berlin pentru a vota în alegerile prezidenţiale din ţara sa şi a participa la protestul „Amiază împotriva lui Putin”, relatează AFP şi Reuters.

Ea a făcut apel înainte de scrutin la susţinătorii săi să meargă la urne în acelaşi moment, duminică la prânz (09.00 GMT), şi să voteze cu orice alt candidat decât Vladimir Putin.

Iulia Navalnaia s-a aşezat la coadă în faţa ambasadei, a acceptat să facă selfie-uri cu simpatizanţii, în timp ce nu departe de ea avea loc o manifestaţie împotriva realegerii lui Putin pentru un nou mandat.

Potrivit Reuters, purtătoarea de cuvânt Kira Iarmîş a postat pe reţeaua de socializare X fotografii cu Iulia Navalnaia stând la coadă în faţă ambasadei Rusiei din Berlin. Activiştii susţin că unii oameni au scandat „Iulia, Iulia” şi au bătut din palme.

Ruşii au votat duminică în ultima zi a unui scrutin menit să celebreze triumful lui Putin, aflat în fruntea ţării de 24 de ani, în pofida represiunii din ţară, notează AFP.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate