Liberalii cer abrogarea OUG 114/2018 în Parlament, printr-o scrisoare, pentru că are efecte nefaste asupra cetățenilor României. Mai jos, redăm scrisoare aproape integral.
„Față de această responsabilitate deosebită pe care ne-o conferă Legea fundamentală, niciun deputat nu poate ignora efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2018 asupra cetățenilor, mediului de afaceri, stabilității economiei naționale și procesului de consolidare a finanțelor publice. Este datoria noastră, indiferent de culoarea politică, să acționăm doar în interesul țării și să contribuim la clădirea unei Românii prospere și respectate în familia națiunilor civilizate. Avem, așadar, o responsabilitate uriașă, aceea de a ne pune în slujba binelui public și de a reprezenta corect cetățenii! Îndemnul nostru, al deputaților PNL, către dumneavoastră este să nu abandonați România, astfel încât să putem garanta securitatea generațiilor viitoare!
Am ales această cale de adresare tocmai pentru a trage un puternic semnal de alarmă asupra consecințelor negative care s-au materializat deja prin adoptarea O.U.G. nr.114/2018 asupra a numeroase domenii de activitate:
Comunicații
Prin taxarea suplimentară a acestui domeniu s-au generat următoarele efecte indirecte:
- Majorarea tarifelor pentru toate serviciile de comunicații: abonamente de telefonie, Internet, cablu. Utilizatorii au primit deja acte adiționale privind majorarea tarifelor cu procente cuprinse între 10% și 15%;
- Suspendarea tuturor investițiilor de profil: hub-uri IT, parcuri tehnologice, investiții străine directe, extinderea investițiilor deja existente;
- Periclitarea implementării tehnologiilor noi în România: tehnologia 5G.
Sectorul energetic
Impozitarea suplimentară a sectorului energetic se poate cuantifica deja în:
- Tarife mai mari, încă din prima parte a anului 2019, pentru energia electrică (cca.5%), termică (cca.10%) și gaze naturale destinate consumatorilor casnici (gospodării);
- Tarife mai mari pentru energia electrică cu până la 40% pentru consumatorii industriali;
- Plafonarea prețului gazelor naturale intră în conflict cu angajamentele asumate în calitate de membru UE – liberalizarea prețurilor – motiv pentru care Comisia Europeană a declanșat deja procedura de infringement împotriva României;
- Impozitele suplimentare se răsfrâng asupra producătorilor autohtoni de energie electrică și termică – complexele energetice Hunedoara și Oltenia nu pot susține impozitele suplimentare;
- Cantitățile de energie importate de România s-au dublat. Cantitățile de gaz natural importate din Rusia au crescut considerabil.
- Prețul energiei electrice s-a dublat în numai 2 luni.
Pilonul 2 de pensii
- Deschide posibilitatea ca angajații care au contribuit cel puțin 5 ani să renunțe la banii acumulați la Pilonul 2 și să-i transfere în bugetul de stat;
- Impune condiții de aport de capital imposibil de realizat: administratorii de fonduri de pensii trebuie să aducă un capital social suplimentar de cca. 800 milioane de euro în anul 2019;
- A generat riscul ca administratorii să se retragă din România (BNR). Se poate declanșa efectul de domino chiar și dacă un singur administrator mare se retrage, asta pentru că ceilalți administratori vor fi obligați să preia și sarcinile celui care pleacă;
- 120.000 de angajați din sectorul construcțiilor nu mai contribuie de la 1 ianuarie la Pilonul 2 de pensii. Nu mai există bază legală să poată contribui nici măcar dacă ar dori să o facă angajatorii lor, din resurse private.
- Din cauza căderii unor titluri de la bursă (BT, BRD, sector energetic) valoarea unități de fond din Pilonul 2 a scăzut cu valori cuprinse între 5%-10%. Există suspiciunea unor câștiguri speculative la bursă din jongleriile cu OUG 114.
Sistemul bancar
Cele mai puternice efecte sunt resimțite de sectorul bancar din cauza taxei pe activele bancare! Activ bancar înseamnă și credit și titlu de stat. Efectele nocive de primă rundă:
- Băncile străine, pentru a evita taxarea activelor, diminuează baza de impozitare, adică reduc activele, ducându-le în alte state (statul de origine). Se poate anticipa o degradare și mai puternică a deficitului de cont curent, care va agrava deficitul bugetar;
- Guvernul se va împrumuta mai greu și mai scump pe piața locală;
- Exportul de capital financiar apasă foarte puternic pe leu. De la 4,65 lei pentru un euro, cursul a ajuns la peste 4,76, cu estimare de 4,8-4,9 lei în acest an;
- Băncile românești au pierdut peste 30% din capitalizarea bursieră! Banca Transilvania, CEC, Banca Feroviară etc. – bănci românești – sunt cel mai puternic afectate pentru că nu au refugiile băncilor străine;
- Creditele pentru populație s-au scumpit, iar condițiile de creditare s-au înăsprit. Afectați sunt în principal tinerii care așteptau să cumpere un apartament sau un autoturism în rate;
- Creditarea IMM-urilor românești este puternic afectată. IMM-urile românești depind exclusiv de creditele bancare acordate în România, în vreme ce firmele străine au oportunitatea să se împrumute în alte state din UE.
Construcții
- O creditare mai scumpă și mai restrictivă lovește direct în sectorul construcțiilor, pentru că cea mai mare parte a caselor și apartamentelor se cumpără prin credite imobiliare. Trebuie spus că OUG 114 agravează problemele apărute în sectorul construcțiilor în anul 2018, sector care a înregistrat o scădere de 4% anul trecut.
- Salariul minim crescut artificial la 3.000 de lei creează blocaje pentru proiectele în derulare (PNDL, proiecte de infrastructură etc.), deoarece crește instantaneu costurile totale ale proiectelor.
Administrație publică locală
- OUG 114 prevede majorarea automată a impozitelor locale, la valoarea maximă din Codul fiscal, pentru unitățile administrative care nu au actualizat impozitele până la finalul anului.
- S-au declanșat blocaje pentru proiectele de investiții publice locale, ca urmare a actelor adiționale la contractele de execuție.
Social
- Majorarea punctului de pensie se realizează cu 8 luni întârziere, adică de la data de 1 septembrie 2019;
- Sunt înghețate, la nivelul lunii decembrie 2018, toate sporurile și indemnizațiile pentru angajații din sectorul public;
- Pentru perioada 2019-2021 sunt înghețate drepturile financiare ale veteranilor, văduvelor de război și ale foștilor deținuți politici ai regimului comunist;
Pe lângă aceste efecte specifice, trebuie să luăm în calcul și impactul macroeconomic total al ordonanței. Astfel, potrivit estimărilor BNR, menținerea prevederilor fiscale din O.U.G. nr.114/2018 va determina un impact negativ asupra creșterii economice în perioada 2019-2021, de până la 1% din PIB anual.
Mai mult decât atât, măsurile prevăzute în O.U.G. nr.114/2018 vor conduce la retrogradarea ratingului de țară al României, cu toate efectele economice și financiare negative care vor decurge din aceasta.
Stimați colegi,
Consecințele reglementărilor din O.U.G. nr.114/2018 asupra economiei românești sunt extrem de nocive și doar prin implicarea Parlamentului României mai pot fi stopate! Perspectivele de evoluție ale economiei românești depind de capacitatea noastră de a înțelege catastrofa spre care ne îndreptăm și de puterea noastră de a reacționa și de a lua măsurile care se impun.
Tocmai de aceea, deputații PNL propun abrogarea acestui act normativ. Prin această acțiune vrem să dăm o șansă suplimentară Guvernului, care poate să declanșeze un dialog real cu toți actorii economici, sociali și instituționali și care poate să elaboreze studii de impact cu privire la diversele măsuri fiscale pe care intenționează să le implementeze.
Abrogarea O.U.G. nr.114/2018 reprezintă un act de răspundere pentru Parlament și parlamentari!”