Liderii Uniunii Europene vor profita de un summit cu China luna viitoare pentru a obține un acces mai bun la materiile prime și mineralele critice rare din țara asiatică, au spus patru surse familiarizate cu planurile, în contextul în care cele două părți au de soluționat mai multe chestiuni legate de tarife, informează joi Reuters.
De ani de zile, China aproape că deține monopolul asupra producției de pământuri rare.
Beijingul a înmulțit controalele asupra exporturilor acestor minerale de care au nevoie producătorii auto, industria de apărare și producătorii de energie regenerabilă în urma tarifelor anunțate de președintele american Donald Trump pe 2 aprilie.
China are, de asemenea, nemulțumiri față de UE, care încearcă să își protejeze sectorul său de producție auto de importurile mai ieftine din China, care, la rândul ei, a impus măsuri asupra produselor din industria de coniac a Franței.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, vor participa la Beijing la summitul din 24-25 iulie ce marchează 50 de ani de relații între UE și China și va avea loc cu două săptămâni după termenul limită stabilit de SUA pentru majoritatea partenerilor săi comerciali pentru a ajunge la înțelegeri prin care să evite tarife mai mari.
Pe măsură ce constructorii auto au declarat că restricțiile la export ale Chinei asupra aliajelor de pământuri rare, amestecurilor și magneților ar putea cauza întârzieri în producție, se așteaptă ca liderii europeni să își pledeze cauza în dialogul cu președintele Xi Jinping și cu premierul Li Qiang în întâlniri separate, a declarat un oficial al UE sub protecția anonimatului.
Două surse din UE au spus că Delegația UE în China se concentrează exclusiv pe chestiunea pământurilor rare până la summit.
Ministerul Comerțului din China a declarat în luna mai că a fost înființat un “canal verde” pentru accelerarea emiterii licențelor de pământuri rare pentru companiile din UE. Cu toate acestea, un diplomat european a spus că sunt semnale că sunt procesate nu mai mult de jumătate din cele câteva sute de cereri.
“Situația se îmbunătățește, deși procentul licențelor eliberate variază. În plus, chiar și odată ce licența este acordată, pot apărea în continuare întârzieri în procedurile vamale”, a spus Adam Dunnett, secretarul general al Camerei de Comerț Europene în China.
Căutarea de soluții pentru criza de aprovizionare face parte dintr-o serie de conflicte comerciale între Europa și China.
Bruxelles-ul a impus taxe pe vehiculele electrice fabricate în China, acuzând subvenții de stat injuste, ceea ce a determinat China să impună măsuri antidumping asupra coniacului din UE. Beijingul a inițiat, de asemenea, investigații comerciale în privința cărnii de porc și a unor produse lactate din UE.
Pregătirea summitului nu este lipsită de dificultăți. Era rândul Bruxelles-ului să fie gazdă, dar după ce China a indicat că președintele Xi Jinping nu va călători în capitala belgiană, a fost ales Beijingul ca loc de desfășurare a reuniunii la nivel înalt din iulie.
Unii oficiali ai UE au spus că nu se așteaptă ca summitul să producă acorduri majore, unul dintre aceștia comentând chiar că Beijingul își “joacă foarte bine cărțile”. Oficialul a spus că China a identificat pământurile rare drept o vulnerabilitate majoră și așteaptă până în ultima clipă pentru a face vreo concesie.
UE dorește ca China să acorde licențe pentru pământuri rare pentru o perioadă mai lungă de timp sau să le elimine pentru exporturile către blocul comunitar. În orice caz, vrea ca Beijingul să facă o distincție clară între UE și SUA.
China a propus să prioritizeze licențele de export pentru pământuri rare folosite în scopuri civile pentru firmele din SUA în timpul discuțiilor desfășurate la Londra mai devreme în cursul lunii iunie.
“Dacă China vrea ca UE să fie echidistantă față de ea și de administrația Trump, atunci nici regimurile comerciale ale Chinei nu le pot echivala pe cele ale SUA și Europei”, a spus Hosuk Lee-Makiyama, directorul think tank-ului de comerț ECIPE, care s-a întâlnit cu oficiali de rang înalt chinezi săptămâna trecută.
Un alt oficial al UE a declarat că termenul limită pentru a obține un acord cu SUA, care ar putea pune presiune asupra UE să fie dură cu China în schimbul obținerii unor tarife americane moderate, a îngreunat demersurile UE de a conveni un acord cu Beijingul.
Oficialul a spus că nu este exclus ca termenul limită, 9 iulie, să fie amânat sau ca detalii ale oricărui acord cu SUA să apară ulterior, limitând astfel posibilitatea de progres a UE în relația cu China.
China dorește ca UE să înlocuiască tarifele sale de import pentru vehiculele sale electrice cu angajamente de preț minim și alte concesii după ce a amânat impunerea de taxe pe coniacul din UE. Beijingul a spus că discuțiile sunt în etapa finală, dar oficiali UE afirmă că progresul este unul limitat.
