Dumnezeu Poartă de Grijă, statul poartă vina: „Dumbrava minunată” a lui Pașca, azilul pe persoană fizică al statului român

Vreme de aproape două decenii, Viorel Pașca a trăit din legenda „bunului samaritean”, ca stăpân al „Dumbravei minunate” din Bihor, paradisul ascuns după gardurile celor 18 imobile în care ajungeau bolnavi psihic, bătrâni singuri, persoane fără familie și oameni fără locuință, după ce spitalele, primăriile și direcțiile sociale îi lăsaseră fără protecția pe care statul era obligat să le-o asigure. Fotografiile cu farfurii de mâncare, apelurile umanitare, donațiile și discursul religios au avut rolul de a acoperi biografia banală a sculer-matrițerului penticostal și de a o înlocui cu imaginea îngrijitorului lui Dumnezeu, omul chemat să salveze ceea ce statul abandonase. Ancheta DIICOT descrie însă o realitate opusă acestei legende: o afacere clădită pe milă, în care numele lui Dumnezeu acoperea drumul dintre suferința unor oameni fără apărare și banii controlați de familia Pașca.

Asociația „Dumnezeu Poartă de Grijă” a strâns donații, redirecționări de impozit prin formularul 230 și beneficii sociale, iar în casele familiei Pașca ajungeau, potrivit procurorilor, oameni deposedați de acte, de carduri și de dreptul de a-și mai vedea familia. Numele împrumutat de la Dumnezeu a dat proiectului o protecție simbolică puternică, iar sub icoane și rugăciuni DIICOT descrie un grup infracțional organizat de trafic de persoane, care trăia din pensiile, indemnizațiile, prescripțiile medicale și ajutoarele de înmormântare ale unor victime care, spun anchetatorii, nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința.

Partea cea mai grea a dosarului privește statul. Oamenii nu au ajuns singuri la Dumbrava. I-au trimis spitale de stat, primării, direcții de asistență socială și, în unele relatări, mașini de poliție. Statul a identificat victimele, le-a externat, le-a pus în plată beneficiile și a controlat, ani la rând, un azil pe care îl știa nelicențiat, fără să îl oprească. Dacă la Dumbrava a funcționat, așa cum susțin procurorii, un grup infracțional organizat, atunci funcționarii și instituțiile care l-au hrănit cu victime, cu acte și cu bani fac parte din același mecanism. În acest dosar, statul român apare sau ar trebui să apară, prin oamenii lui, ca parte a infracțiunii, nu ca martor.

Mila poate explica un impuls personal, poate aduna donații și poate emoționa o comunitate, dar nu ține loc de licență, de personal calificat, de evidențe medicale, de reprezentare legală, de administrare transparentă a banilor și de protecție reală pentru oameni aflați în stare de vulnerabilitate. Traficul de persoane este infracțiune. Constituirea unui grup infracțional organizat este infracțiune. Exploatarea unor persoane vulnerabile este faptă penală. Controlul asupra cardurilor, actelor, pensiilor, indemnizațiilor, prescripțiilor medicale și ajutoarelor de înmormântare ale unor oameni fără apărare rămâne o faptă penală și atunci când este așezat sub icoane, rugăciuni, donații și fotografii cu farfurii de mâncare.

DIICOT a pus în executare 27 de mandate de percheziție domiciliară în județul Bihor, într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane. Procurorii susțin că, din 2020, o structură constituită pe criterii familiale ar fi folosit paravanul unei asociații umanitare pentru a exploata persoane vulnerabile și pentru a obține bani din donații, sponsorizări, contribuții, pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil și ajutoare de înmormântare. Anchetatorii au estimat prejudiciul la 13.048.821 de lei, sumă calculată în dosarul penal și supusă verificării judiciare.

După percheziții, procurorii au dispus reținerea lui Viorel Pașca, a Floricăi Pașca și a celor trei fii ai lor, Abel Timotei Pașca, Viorel Emanuel Pașca și Daniel Sabin Pașca, alături de Delia Mioara Păcală, descrisă în comunicările publice ca persoană implicată în administrarea activității. Ulterior, Tribunalul București a decis eliberarea și plasarea lor sub control judiciar pentru 60 de zile. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă, dar prezumția de nevinovăție nu șterge faptele administrative și materiale deja comunicate oficial: sute de persoane vulnerabile găzduite în imobile private, carduri, acte de identitate, prescripții medicale, registre, donații, beneficii sociale, decese și o intervenție cu procurori, polițiști, medici, psihologi, DSU și IGSU.

Referatul DIICOT cu propunerea de arestare preventivă a membrilor grupării Pașca, apărut în presă, adaugă o dimensiune pe care acuzațiile formulate inițial nu o puteau surprinde: modul concret de operare al grupului infracțional condus de Pașca, documentat prin sute de ore de interceptări telefonice, procese-verbale ale investigatoarei sub acoperire și stenograme din discuțiile membrilor grupării. Din aceste probe reiese un mecanism de recrutare, izolare, control și exploatare, în care instituții ale statului au ajuns să producă hârtiile prin care oameni fără familie, fără locuință sau cu dizabilități erau trimiși către casele de la Dumbrava, unde viața lor era administrată de familia Pașca în afara unui serviciu social licențiat.

Fabrica de sfințenie publică: azilul pe persoană fizică

Din 2005, Viorel Pașca a primit în casele de la Dumbrava bolnavi psihic, bătrâni fără familie, persoane fără locuință și oameni abandonați de instituții. În 2018, activitatea era prezentată public ca o lucrare de salvare pentru peste 2.000 de oameni uitați de familie și de stat, cu hrană, adăpost și îngrijire asigurate prin donații.

Imaginea publică a lui Pașca a fost construită din elemente cu impact emoțional direct: bolnavi psihic, bătrâni fără familie, oameni fără locuință, cazuri sociale refuzate de instituții, case deschise, apeluri umanitare, fotografii cu beneficiari, donații și discurs religios. Numele asociației, „Dumnezeu Poartă de Grijă”, a dat întregului proiect o protecție simbolică puternică. Activitatea părea o lucrare creștină, iar verificările despre licență, personal, acte, bani și tratamente păreau, pentru susținători, atacuri împotriva unei fapte bune.

Donațiile au intrat prin Asociația Dumbrava DPG, inclusiv prin circuitul redirecționării de impozit prin formularul 230. Pentru public, mecanismul avea forma unei cauze caritabile obișnuite: nume, cont, formular, apel la compasiune, oameni fără apărare. În spatele acestei imagini, bilanțurile financiare ale Asociației Dumbrava DPG indicau venituri consistente, excedente și pierderi declarate de la un an la altul.

Pașca a prezentat public activitatea pe două planuri: persoana fizică primea oameni în locuințe private, iar asociația colecta donații și oferea vitrina umanitară. În 2025, cazul era descris ca situația în care statul transformase o persoană fizică în azil: persoane vulnerabile cazate în case private, acte făcute la adresa lui Pașca, donații colectate prin asociație și cazuri trimise de instituții publice.

Hrana, adăpostul și apelul la milă au împins în plan secund întrebările despre statutul oamenilor ajunși la Dumbrava: cine îi reprezenta legal, cine le administra actele, cine le ridica banii, cine le controla tratamentul și cine răspundea pentru viața lor de zi cu zi. Legenda „bunului samaritean” s-a format din abandon public și caritate privată. Oamenii trimiși sau lăsați de stat fără protecție apăreau ca dovadă a milei lui Pașca, iar întrebările despre licență, personal calificat, administrarea banilor, tratamente și răspundere au rămas ani la rând în urma imaginii salvatorului din Bihor.

Azilul ilegal din casele lui Pașca

În casele lui Viorel Pașca din Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni erau ținuți oameni care aveau nevoie de protecție reală: persoane cu dizabilități psihice, bătrâni fără familie, oameni fără locuință și cazuri sociale trimise din spitale sau direcții de asistență socială. Primeau hrană și adăpost, dar viața lor era administrată într-un sistem privat: acte de identitate, domicilii, carduri, beneficii sociale, prescripții medicale, tratamente, registre de internări, externări și decese.

DIICOT afirmă că persoanele vătămate au fost aduse din unități spitalicești și direcții de asistență socială din mai multe județe, apoi plasate în imobile sub aparența unor servicii de îngrijire, tratament și asistență socială. Procurorii susțin că liderul grupării, ca persoană fizică, era lipsit de capacitatea legală, organizatorică și profesională pentru o asemenea activitate, iar serviciile sociale puteau fi furnizate numai cu licență de funcționare.

Serviciile sociale se acordă de furnizori acreditați și funcționează prin servicii licențiate. O asociație poate primi donații, poate avea conturi și poate invoca o cauză umanitară, însă cazarea și îngrijirea unor persoane vulnerabile în regim colectiv cer licență, standarde, personal, evidențe și control. Standardele minime de calitate cer proceduri, instrumente de lucru, evidențe, monitorizare și responsabilități pe toată durata funcționării serviciului social. În cazul unor persoane cu dizabilități psihice, aceste reguli privesc exact lucrurile pe care DIICOT le pune în acuzație: supravegherea, tratamentul, personalul calificat, administrarea documentelor și protecția împotriva abuzului.

Procurorii susțin că victimele au fost ținute în dependență și aservire, fără îngrijire medicală adecvată și fără personal calificat. Lipsa licenței devine, în această acuzație, parte din mecanismul de vulnerabilizare: oamenii depindeau de o structură privată care le controla spațiul, actele, hrana, medicamentele și accesul la bani.

Legalitatea fusese discutată cu ani înaintea perchezițiilor. În 2016, Viorel Pașca fusese îndemnat să intre în regimul legal al serviciilor sociale, cu licențiere, standarde, verificări și responsabilități. După descinderea DIICOT, Dragoș Pîslaru a declarat public că Pașca a refuzat intrarea în legalitate și a preferat funcționarea „pe persoană fizică”.

Asociația Dumbrava DPG avea sediul în satul Dumbrava, comuna Holod, CUI 36673369 și a fost înființată la 26 octombrie 2016. În evidențele Ministerului Muncii privind furnizorii acreditați și furnizorii radiați din registrul electronic unic al serviciilor sociale, Asociația Dumbrava DPG figurează azi ca furnizor radiat. În același timp, ancheta penală descrie oameni cazați, tratați, mutați, înregistrați și administrați în casele familiei Pașca.

Din 2016 până la perchezițiile din 2026, instituțiile au avut în față aceeași contradicție: Pașca funcționa „pe persoană fizică”, dar primea oameni trimiși de stat și îi ținea într-un sistem cu trăsături de azil. Lipsa licenței s-a văzut în viața concretă a unor oameni fără apărare, dependenți de cei care le țineau actele, cardurile, tratamentele și registrele.

Pașca instruia instituțiile cum să-i livreze victime

Gruparea Pașca nu se baza pe caritate spontană și nici pe bunăvoința întâmplătoare a funcționarilor. Procurorii DIICOT au documentat un sistem activ de recrutare în care liderul grupului instrua direct instituțiile statului cum să pregătească actele necesare pentru a-i preda persoane vulnerabile.

Criteriile de selecție erau fixate de Pașca însuși. Într-o filmare postată pe Facebook, liderul grupării explica punctual unei persoane interesate să fie primită în „Centrul Dumbrava” ce trebuie să bifeze:

Pașca Viorel Teodor: „Să n-aveți casă, să n-aveți bani.”
Pașca Viorel Teodor: „Să n-aveți familie.”
Pașca Viorel Teodor: „Nu puteți munci?”

În discuțiile interceptate, același tipar apare repetat. Pașca participa activ la pregătirea transferului, dincolo de rolul pasiv al celui care primește apeluri de ajutor. Când era contactat în vederea preluării unor persoane vulnerabile, oferea sfaturi concrete interlocutorului despre cum să obțină documentele care îi permiteau să preia oamenii în afara oricărei forme legale de organizare.

La data de 18 august 2025, Pașca îl îndruma pe un interlocutor să solicite primăriei de la domiciliul persoanei o anchetă socială „din care să rezulte că persoana nu are locuință și nici familie și dorește să vină la Dumbrava”. La 17 decembrie 2025, purtând o discuție similară cu asistentul social din Primăria comunei Buzești, județul Argeș, Pașca explica pas cu pas ce trebuia să conțină ancheta socială și adăuga că ulterior va trimite el însuși un formular pentru semnătură:

„L-am putea primi, dar pentru asta ne trăbă o anchetă socială, adică un referat de situație de la primărie în care să descrieți starea lui, adică, omu e bolnav, nu are aparținători sau ie abandonat dă aparținători. (…) Stă în condiții improprii, adică n-are condiții de locuit acasă, ăă, îi amărât, necăjit, omu vrea să vină, chestiile astea să le scrieți pă anchetă socială. Ăă, un fel de, o cerere, prin care ne rugați să-l primim aici și cam atât. (…) Da. Atâta tot. Ăă, o să vă trimit io după aceia, o hârtie în care omu să semneze că e de acord să vină, știți să nu zîcă că l-o trimis cu forța.”

Formularul menționat, „declarația de consimțământ”, era conceput de Pașca și transmis spitalelor sau persoanelor care solicitau primirea unui pacient, pentru completare. Înainte să intre în imobilul privat, omul vulnerabil trebuia să semneze chiar hârtia care putea fi folosită ulterior ca explicație: nu a fost trimis cu forța, a acceptat regulile casei.

Investigatoarea sub acoperire autorizată în cauză, notată în referatul DIICOT cu numele de cod Georgescu Adrada, a confirmat procedura: în general, beneficiarii veneau cu ambulanța din spitale. Înainte de sosire, Pașca primea un telefon cu date despre persoană, starea de sănătate, fișa de externare, declarația asistentului social privind familia, locuința și veniturile. Decizia de acceptare era luată de obicei de Păcală Delia-Mioara și Pașca Viorel-Teodor. Marea majoritate a pacienților era acceptată.

Procesul s-a rafinat în timp. Instituțiile au ajuns să trimită cereri lui Pașca pentru a-și da acordul de primire a pacienților, o inversare completă a logicii, prin care statul solicita unui particular autorizarea pentru a-și rezolva propriile cazuri sociale. Pașca impusese ca spitalele să ateste în scris că nu au putut identifica un loc în cadrul instituțiilor de îngrijire ale statului, transferând pe hârtie întreaga responsabilitate înapoi asupra sistemului public.

La data de 25 noiembrie 2025, Pașca purta cu un medic din Spitalul Oradea o discuție despre primirea unui beneficiar. Din analiza referatului rezultă că Pașca manifesta o conduită activă, orientată către facilitarea și realizarea transferului persoanei vulnerabile în locațiile aflate sub controlul său, dincolo de poziția unui simplu destinatar al unei solicitări de sprijin social. Procurorii rezumă această logică printr-o concluzie directă: „Pașca Viorel-Teodor și-a pregătit eventuala apărare, transferând responsabilitatea către instituțiile statului.”

Odată intrat în azilul lui Dumnezeu din Dumbrava, urma deposedarea de identitate și izolarea totală

Procedura de primire a unui bolnav la Dumbrava era explicată de Viorel Pașca investigatoarei sub acoperire fără nicio ezitare: trebuie să îi iei persoanei în cauză toate bunurile pe care le are asupra sa, telefon, acte și bani, după care urma să îi explice diverse situații prin care să poată motiva, dacă întreabă cineva, de ce a ridicat toate bunurile bolnavului.

Discuțiile interceptate confirmă că această regulă se aplica sistematic. O asistentă medicală din cadrul Spitalului din Lugoj i-a relatat lui Pașca că un pacient care provenea din casele lui, internat în acel moment în spital, refuza să se întoarcă, susținând că nu are buletin și carduri. Investigatoarea sub acoperire a primit de la David Ramona-Viorica o copie a declarației de consimțământ și i s-a explicat că documentul era înmânat spre citire și semnare fiecărei persoane care intra în grija lui Pașca.

Clauzele declarației lăsau puțin loc de interpretare. Persoana era declarată abandonată. Se angaja să respecte regulile interioare. Nu putea consuma alcool sau tutun. Nu putea avea acces la telefon. Veniturile sale erau utilizate ca parte a cheltuielilor cu îngrijirea și medicația. Iar în caz de deces, accepta să fie înmormântată în localitatea Dumbrava, comuna Holod, județul Bihor.

Interdicția de comunicare cu familia era absolută. David Ramona-Viorica explicase tranșant că „pacienții nu au voie la vizite (…) ei nu au voie la vizite”, invocând că sunt persoane abandonate de familie sau fără familie. Chiar și în cazurile în care beneficiarii aveau aparținători, dreptul la vizite și dreptul de a menține legătura cu familia le era restricționat. Păcală Delia-Mioara explica unui interlocutor care încerca să ia contact cu un pacient admis la Dumbrava:

„Da din momentu ce el va veni aici, dumneavoastră nu veți putea lua niciodată legătura cu dânsu. Doamne ferește, în cazu decesului nu vă anunță nimeni.”

Nicio persoană nu avea acces la telefon mobil. Existau câte un telefon în fiecare locație, utilizat de îngrijitoare. Investigatoarea sub acoperire nu a asistat pe durata prezenței sale la nicio convorbire dintre un beneficiar și aparținători. A existat cel puțin un caz în care o rudă a sunat să întrebe de o persoană aflată în îngrijire și nu știa că aceasta decedase de mult.

La data de 4 septembrie 2025, un beneficiar infestat cu scabie era îndrumat să plece, folosindu-se exact aceste reguli ca argument. Discuția interceptată fixează ce însemna în practică sistemul Pașca:

„Aici n-aveți voie cu telefon, n-o să vi se dea niciodată, aici n-o să aveți voie să ieșiți afară, n-o să vi se dea bani de nicăieri și n-aveți voie, deci n-aveți acces la nimic, aveți acces doar la pat, mâncare, n-aveți acces nicăieri, tratament și atât, doriți să rămâneți sau doriți să plecați?”

Omul a rămas.

Regula de plecare era la fel de rigidă. Dacă un beneficiar alegea să plece, pleca pentru totdeauna, aceasta era regula. Formal, se întocmea o declarație de plecare și se restituiau bunurile, dar deciziile privind sumele de bani rămâneau la Pașca. Orice intenție de plecare urca pe traseul intern al grupării, de la îngrijitoare la David Ramona-Viorica sau la martoră, apoi la Pașca, care stabilea modalitatea concretă de gestionare. Din declarația investigatoarei sub acoperire: „existau situații în care proveniența, existența sau destinația unor sume de bani nu era clară, inclusiv în ceea ce privește disponibilitățile bănești aflate pe cardurile emise pe numele beneficiarilor și alimentate din prestații sociale.”

Grupul încasa în tot acest timp pensiile și indemnizațiile cuvenite persoanelor adăpostite. Membrii grupului nu aduceau la cunoștința aparținătorilor destinația sumelor de bani cuvenite beneficiarilor. Într-una din discuțiile interceptate, Păcală Delia-Mioara, care cunoștea cu exactitate destinația acestor bani, justifica unuia dintre aparținătorii unui beneficiar decedat că acesta își încasase personal pensia și o folosea pentru a-și cumpăra scutece absorbante.

La perchezițiile din dosarul Dumbrava au fost găsite 217 carduri bancare, 19 carduri sociale, 7 bonuri electronice pentru carburant, acte de identitate, prescripții medicale și 26 de carduri tichete sociale. Cea mai mare parte a actelor de identitate emise pe numele celor 409 persoane găzduite se afla într-un imobil controlat de gruparea descrisă de procurori, iar prescripțiile medicale au fost ridicate dintr-un autoturism aflat în curtea locuinței.

Pentru persoanele cu handicap, legea prevede protecție împotriva neglijării și abuzului, inclusiv în afara instituțiilor publice. Legea nr. 448/2006 stabilește că persoana cu handicap beneficiază de protecție împotriva neglijării și abuzului, iar persoana care nu se poate îngriji de interesele sale beneficiază de protecție juridică prin curatelă, consiliere judiciară, tutelă specială sau tutelă. În cazul Dumbrava, răspunderea se stabilește de la fiecare act făcut în numele acestor oameni: cine a cerut documentul, cine a declarat adresa, cine a primit cardul, cine a ridicat banii, cine a păstrat prescripția și cine a administrat tratamentul.

„Amu pentru epilepsie, ce, se cheamă ambulanța?!”: îngrijire medicală fără medici

Într-un sistem cu 18 imobile și peste 400 de beneficiari, jumătate cu dizabilități psihice, medicamentele erau distribuite de femei de serviciu. Niciuna nu avea studii medicale. Cele mai multe nu știau să scrie și să citească.

Într-un imobil care deservea locațiile din Dumbrava, anchetatorii au găsit o încăpere amenajată ca „farmacie”, cu o cantitate importantă de medicamente, inclusiv medicamente cu regim special. Dintr-un autoturism aflat în curtea locuinței au fost ridicate prescripții medicale și carduri sociale, iar în imobile au fost găsite acte, carduri, registre și documente privind persoanele găzduite.

Prescripția medicală leagă pacientul de diagnostic, medic, tratament, dozaj și perioadă de administrare. În cazul Dumbrava, prescripțiile au fost găsite în același circuit cu actele de identitate, cardurile bancare, cardurile sociale și registrele de internări, externări și decese. Medicamentele cu regim special ridică o problemă suplimentară: regimul legal al substanțelor stupefiante și psihotrope cere evidență, păstrare, utilizare controlată și administrare de către personal autorizat sau instruit.

David Ramona-Viorica a descris direct felul în care erau administrate tratamentele în casele de la Dumbrava: „femeile de serviciu dau medicamentele bolnavilor”. În nicio locație, potrivit relatării sale, medicamentele nu erau date de asistente medicale. Îngrijitoarele hrăneau bătrânii, îi spălau, făceau curățenie, schimbau lenjeria și împărțeau pastilele.

Investigatoarea sub acoperire Georgescu Adrada a surprins sistemul din interior. La 26 februarie 2026, a asistat la discuții despre pastilele pe care o îngrijitoare nu le administrase marți seara. Femeia era Lingurar Ecaterina, numită „Tuța” în conversațiile interne, o femeie de serviciu de aproximativ 65 de ani. David Ramona-Viorica a explicat că „Tuța” nu știa „nici să scrie și nici să citească”, dar avea „o memorie vizuală foarte bună” și cunoștea pastilele „după culoarea cutiilor”.

La 5 martie 2026, investigatoarea a asistat la o altă discuție, despre o eroare de administrare la locația din Incești: medicamentele de seară fuseseră date dimineața, iar cele de dimineață seara. Păcală Delia-Mioara spunea că făcuse programul astfel încât în fiecare tură să existe măcar o persoană care știe să scrie și să citească, „pentru a preveni administrarea eronată a medicamentelor”.

Nici în afara locațiilor lucrurile nu stăteau mai bine. Una dintre îngrijitoare, Claudia, manifestase reticență față de propunerea de a lucra la o altă locație, întrucât „nu știe rândul la boabe” (adică la medicamente), adăugând: „Io le dau… le cunosc literele dar… no degeaba cunosc… că nu îi știu.”

Când lipsa de tratament ajungea la urechile medicilor, aceștia o descopereau de la distanță. La 2 decembrie 2025, medicul pneumolog Popa Ramona-Ioana l-a contactat pe Pașca pentru a-l informa că pacientul Marian Gheorghe, diagnosticat cu BPOC, nu primise tratamentul inhalator de aproape un an, deși dispozitivul fusese achiziționat din donații la ultima internare, în decembrie 2024:

„ultima dată el a fost internat în decembrie anul trecut și din spital, din donații, i s-a dat dispozitivul de inhalat de care are nevoie, iar acesta trebuia continuat, nu trebuia oprit și din decembrie anul trecut nu a primit acel medicament în afară de ventolin, care e mai puțin decât minim.”

Pașca a încercat să se disculpe certând în timpul convorbirii persoana responsabilă de tratament: „De ce nu îi dați la domnul Marian ce-i trebuie? Doamnă, eu nu știu să explic, vorbiți cu fata și spuneți ce nu i-a dat.”

La 23 noiembrie 2025, Păcală Delia-Mioara îi relata lui Pașca că la casa nr. 81 era cazat un bolnav de cancer în faza terminală, externat din spital cu morfină injectabilă prescrisă. Ea comunicase spitalului că nu vor administra morfina injectabilă, astfel că bolnavului i s-au prescris tablete de morfină. Nici acelea nu i-au fost date:

„Omul nu mai poate de durere că e în metastaze. Și acuma-mi zice că ele nu i-o dat, că o avut câteva pastile și ele nu i-a decât numa ceva de durere, păi n-are niciun efect la el, de săptămâni întregi ele nu-i dau morfină.”

Din discuție a reieșit că nimeni nu obținuse morfina de la farmacie, pentru că „morfina se eliberează doar pe baza unei rețete medicale cu regim special.” Pașca a decis angajarea unui medic. Păcală Delia-Mioara spusese: „Așa ceva nu se poate, cum adică îi dai tu la om un Tramadol sau nu știu ce că ăla nu mai poate de durere.” Pașca: „Îs bolunde! Lasă că vorbesc mâine cu doctorul și-l angajez aicea.”

Bolnavii cu epilepsie beneficiau de același nivel de îngrijire. La 17 august 2025, Pașca era informat că o femeie adăpostită în una din case căzuse în baie și prezenta crize de epilepsie. I-a spus interlocutorului să o pună în pat. La ora 21:18, același interlocutor l-a sunat din nou: crize noi. Reacția lui Pașca:

„Amu pentru epilepsie, ce, să cheamă ambulanța?! Doar… Că i-o trece! (…) Păi o să îi treacă iar! (…) ce o fi, o fi!”

La 3 septembrie 2025, un beneficiar se îngălbenise la față. Interlocutoarea i-a relatat Berczelei Maria: „i-am pus oțăt la nas, l-am spălat pe ochi.” Același dosar mai reține escare netratate cel puțin o lună, un bolnav cu piciorul amputat căruia nu i s-a pus pansament după operație, iar „carnea putrezâtă zice că îi dezastru”, și un pacient de 78 de ani care căzuse „la marginea patului” cu o zi înainte de a fi chemat ambulanța, suspect de fractură de col femural.

Unul dintre cele mai grăitoare cazuri este cel al lui Gândac Romeo, adăpostit la casa nr. 76. La 22 noiembrie 2025, Manea Manuela-Viorica o informa pe David Ramona-Viorica că pacientul „are infecție foarte mare la picior”, iar sursa infecției era un coleg de cameră care îi pusese un ciorap compresiv în mod necorespunzător: „i-o îndesat ceva, un coleg de cameră de-al lui, i-o îndesat pe picior și efectiv l-o tăiat și faza e că e atât de umflat și de roșu, e până sus și sus, mai sus de genunchi are niște pete așa roșii cumva și umflate.” Manea Manuela-Viorica i-a administrat antibiotic, fără diagnostic și fără prescripție, întrebând telefonic câtă amoxicilină să îi dea.

Bolnavul cu schizofrenie Bulă Andrei a declarat medicului psihiatru Petriș Alexandra că nu i se administrează medicamente. Din discuțiile purtate între medic și cele două îngrijitoare a rezultat că acesta nu primea medicamentație. Investigatoarea sub acoperire a verificat schemele de tratament ale bolnavilor și a observat că Bulă Andrei nu are schemă de tratament. La 26 martie 2026, îngrijitoarea Tuța anunța că persoana Buda Alexandru nu mai are cutie cu medicamente de două zile. Dintr-o altă locație, din comuna Tinca, strada Republicii nr. 33, lipsea cutia cu medicamente pentru Roșu Titus-Marian.

Procurorii rezumă tabloul medical al locațiilor Dumbrava în referat:

„medicația era administrată «după ureche», în funcție de percepția personalului asupra stării beneficiarilor, în unele situații fără verificarea istoricului medical, a contraindicațiilor, a interacțiunilor medicamentoase sau a necesității reale a tratamentului. (…) bolnavii nu sunt pansați frecvent, rănile nu sunt curățate, ajungând la infectare, putrefacție și, în cazuri frecvente, la infestarea cu viermi.”

Procurorii au constatat că serviciile medicale au fost asigurate în mod formal de medicii Andor Gheorghe Relu, Andor Cristian Adrian Relu și Andor Diana, în contextul în care tratamentele efective erau executate de îngrijitoare neșcolarizate, fără prescripții medicale și fără scheme terapeutice individualizate.

Victime livrate de stat

DIICOT fixează proveniența instituțională a victimelor: statul identifica, externa, trimitea sau accepta mutarea unor persoane vulnerabile către case private.

De cele mai multe ori, punctul de plecare era un caz social imposibil sau incomod pentru instituție: pacient psihiatric fără familie, persoană cu dizabilitate, om fără locuință, bătrân fără aparținători, beneficiar pentru care spitalul, primăria sau direcția socială nu avea o soluție stabilă. Un singur document, publicat chiar de Pașca pe blogul asociației, arată reflexul întreg. Printr-un referat de anchetă socială din 10 iunie 2026, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara cerea, „în regim de urgență”, ca Asociația Dumbrava DPG să preia un pacient de 65 de ani adus din Gara de Nord cu poliția, fără acte, neasigurat, fără familie, „în cadrul serviciilor sociale aflate în responsabilitatea instituției dumneavoastră”. Spitalul sesizase poliția, direcțiile de asistență socială și DGASPC-urile din Timișoara și Satu Mare și primise refuzuri sau tăcere. O unitate publică cerea, așadar, unei asociații fără licență să îndeplinească exact atribuția de protecție pe care legea o dă statului.

Cazul lui Kovari Istvan, tot din documentele publicate de Pașca, arată aceeași logică. Bărbatul din Oradea, fără adăpost și fără venituri, ajunsese în 2017 la Spitalul Municipal „Dr. G. Curteanu”, care l-a trimis la Dumbrava. Nouă ani mai târziu, reinternat, spitalul a cerut Primăriei Holod să își „ia cetățeanul”. Prin adresa nr. 15220 din 7 mai 2026, Primăria Holod a răspuns că pe raza comunei nu funcționează niciun centru social și că singura soluție pe care o poate propune este ca vârstnicul să solicite o ambulanță și să se întoarcă la Dumbrava. Spitalul și primăria își pasau omul înapoi la o casă privată, trecută în acte drept „domiciliu”.

Cazul Mehedinți arată traseul în forma lui cea mai brutală. Doisprezece pacienți care trăiau în secția de psihiatrie a Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin au fost trimiși către Asociația Dumbrava, iar după câteva săptămâni șapte dintre ei au fost aduși înapoi și lăsați în fața DGASPC Mehedinți. Relatările despre traseul pacienților din Mehedinți descriu un circuit complet: spital, decizie administrativă, transport spre Dumbrava, revenire forțată în fața direcției sociale. Elena Bololoi, managerul spitalului, a explicat public decizia trimiterii celor 12 pacienți. Rolul juridic individual al fiecărei persoane implicate ține de documente, semnături și anchetă, dar traseul instituțional este public: pacienți psihiatrici au fost mutați dintr-un spital de stat într-o structură privată nelicențiată.

Dumbrava primea oameni din mult mai multe locuri decât Mehedinți. Persoane vulnerabile ajungeau la Pașca din toate colțurile țării, trimise de primării, direcții sociale și spitale. În același circuit au fost relatate transporturi cu ambulanțe și mașini de poliție, ceea ce mută cazul din zona unei inițiative private în zona unei practici administrative tolerate.

Pașca a susținut public că, în aproximativ 20 de ani, circa 1.000 de bolnavi ar fi ajuns la Dumbrava de la Spitalul Județean Bihor și UPU Oradea. Afirmația privește poziția lui Pașca și cere verificare documentară completă, iar conducerea Spitalului Județean Bihor a negat că trimiterea s-ar fi făcut cu aprobare oficială. Documentele de externare, transfer, transport și evidență trebuie să lămurească numărul pacienților trimiși, numele celor care au semnat și procedura folosită.

Primăriile au furnizat acte, domicilii și beneficii pentru persoane vulnerabile aflate în casele lui Pașca. După percheziții, anchetatorii au ridicat documente de la primării din Bihor, iar comunicarea DIICOT menționează Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni ca localități unde victimele ar fi fost plasate în imobile ale grupării. Primăria Holod are o responsabilitate centrală, pentru că satul Dumbrava aparține comunei, iar Viorel Emanuel Pașca, fiul lui Viorel Pașca, figurează public ca viceprimar. Relatările publice au indicat acordarea unor ajutoare de handicap prin Primăria Holod pentru persoane aflate în casele lui Pașca.

După descinderea DIICOT, autoritățile au mobilizat medici, asistenți, psihologi, specialiști în consilierea victimelor, personal DSU/IGSU și specialiști ai autorității pentru protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități. A fost constituit un spital mobil pentru evaluarea și acordarea de îngrijiri medicale de urgență persoanelor găsite în imobile. Intervenția de urgență arată starea în care autoritățile au găsit oamenii după ani în care aceleași categorii de instituții îi trimiseseră, îi verificaseră sau îi lăsaseră în sistemul de la Dumbrava.

Circuitul banilor în Dumbrava

Donația publică era partea vizibilă a mecanismului. Oamenii dădeau bani pentru hrană, medicamente, întreținerea caselor și ajutorarea unor persoane abandonate. Asociația avea nume religios, campanii de sprijin, conturi și formular 230. În paralel, persoanele cazate la Dumbrava aveau propriile venituri sau drepturi sociale: pensii, indemnizații, carduri sociale, tichete, ajutoare și beneficii administrate în jurul aceleiași structuri private.

Datele financiare publice arată o activitate economică consistentă, deși ele nu dovedesc, singure, o infracțiune. Veniturile anuale ale asociației au urcat de la 1.497.187 lei în 2020 la 1.771.959 lei în 2021, 2.264.571 lei în 2022 și 2.633.073 lei în 2023, apoi 2.491.613 lei în 2024 și 2.051.517 lei în 2025. În 2024 asociația a avut venituri de peste 490.000 de euro, cheltuieli de peste 460.000 și nouă angajați.

În același dosar apar acte de identitate, prescripții medicale, registre și numerar în lei, euro, dolari americani, dolari canadieni, franci elvețieni și lire sterline. Fiecare card are titular, cont, instituție de plată, alimentări, retrageri, plăți și persoană care l-a folosit efectiv. Pentru persoanele care, potrivit procurorilor, nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința, posesia cardului de către altcineva schimbă radical sensul administrării banilor.

DIICOT include ajutoarele de înmormântare între sursele de bani extrase din viața victimelor. Regula publică privind ajutorul de deces cere acte care să dovedească suportarea cheltuielilor de înmormântare, iar în 2026 suma trece de 8.000 de lei și se acordă unei singure persoane care depune documentele. Pentru oamenii fără familie și fără apărare, fiecare cerere ridică întrebări directe: cine a făcut cererea, cine a prezentat documentele, cine a primit suma și ce legătură avea cu persoana decedată.

Mormintele și ajutoarele de înmormântare

Persoanele decedate în spațiile controlate de gruparea descrisă de procurori au fost înhumate, potrivit DIICOT, pe un teren din apropierea cimitirului greco-catolic, iar ajutoarele de înmormântare au fost încasate de grupare. Purtătoarea de cuvânt a DIICOT a vorbit despre o estimare de 401 persoane îngropate pe teren, în intervalul de circa șase ani vizat de anchetă, cifră care trebuie ținută separat de estimările istorice, de ordinul a o mie de decese, invocate pentru cei aproape douăzeci de ani de activitate. În aceeași anchetă au fost ridicate registre și bibliorafturi privind internări, externări și decese, împreună cu documente pentru fiecare an de activitate.

Moartea unei persoane vulnerabile aflate într-un asemenea sistem lasă urme administrative precise: certificat medical constatator, cauză a decesului, act de deces, documente de înhumare, persoana care declară decesul, persoana sau entitatea care suportă cheltuielile și cererea pentru ajutorul de deces. Registrele ridicate la percheziții pot reconstitui traseul fiecărei persoane: intrarea în casele de la Dumbrava, locul în care a fost cazată, eventualele mutări, tratamentele prescrise, ieșirea din sistem sau decesul. Ele pot arăta durata șederii, starea persoanei, momentul morții, documentele întocmite după deces și legătura dintre înhumare și ajutorul de înmormântare.

Persoana vulnerabilă adusă la Dumbrava putea deveni titular de act, card, pensie, indemnizație și prescripție medicală, iar după deces putea genera o cerere pentru ajutor de înmormântare. Registrele, certificatele și cererile de plată pot stabili câți oameni au murit la Dumbrava, în ce condiții au fost înhumați și cine a încasat banii acordați pentru moartea lor. În chiar postările lui Pașca apare cealaltă față a acestor evidențe: cadavre ținute luni întregi la frigider, înmormântări fără preot pentru cei fără familie și un bolnav trimis de două ori proaspăt operat, cu mașina primăriei, peste 100 de kilometri.

Apărarea lui Pașca: „sunt persoană fizică, oamenii mi i-a trimis statul”

Viorel Pașca respinge acuzațiile. Adus cu mandat la sediul central al DIICOT, a răspuns scurt jurnaliștilor: „Voi știți mai multe decât mine. Eu aflu de la voi.” Întrebat dacă a profitat de vulnerabilitatea celor găzduiți, a spus, zâmbind, că nu. A susținut de mai multe ori că este „o persoană fizică, un simplu cetățean român” care poate primi pe oricine în spațiul lui și că oamenii îi erau trimiși de statul român „că n-au unde să-i țină”. Înainte de percheziții spusese că nu are nimic de ascuns și că nu se consideră vinovat.

Avocatul Răzvan Doseanu, care reprezintă familia, a anunțat că apărarea va coopera cu ancheta pentru aflarea adevărului și a criticat mediatizarea intensă, pe care o consideră o atingere adusă prezumției de nevinovăție. O parte a comunității și unele voci din presa locală au numit operațiunea un asalt disproporționat asupra unui loc în care oameni fără nicio altă șansă primeau adăpost și hrană. Argumentul lor descrie o realitate, fiindcă statul chiar nu a avut soluții pentru acești oameni. El se lovește însă de o obiecție de fond. Comparația corectă se poartă cu ceea ce aveau dreptul să primească acești oameni, adică evaluare, tratament administrat corect, supraveghere, un plan și un profesionist responsabil pentru fiecare decizie. Un pat și o farfurie de mâncare, oricât de necesare, rămân sub acest prag.

Răspunderea nu se externalizează

Articolul 367 din Codul penal pedepsește inițierea, constituirea, aderarea și sprijinirea, sub orice formă, a unui grup infracțional organizat. Sprijinirea, a reținut Curtea Constituțională, se poate face sub orice formă, fără ca legea să ceară o modalitate anume. Furnizarea repetată de persoane vulnerabile către Dumbrava, administrarea lor în afara serviciilor licențiate, plata beneficiilor publice și controalele fără efect indică o răspundere directă a persoanelor și instituțiilor care au trimis, au plătit, au verificat și au lăsat mecanismul să funcționeze în afara legii. Răspunderea penală individuală depinde de probe privind semnătura, cunoașterea, intenția, omisiunea și folosul obținut, dar întrebarea nu mai poate fi ocolită.

România și-a asumat de mult această obligație. În cauza Centre for Legal Resources în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit, în 2014, că statul are, în temeiul articolului 2 din Convenție, obligația pozitivă de a proteja activ viața persoanelor vulnerabile aflate în grija lui și de a ancheta efectiv atunci când ele mor. Valentin Câmpeanu era un tânăr cu dizabilitate intelectuală severă, fără familie, mutat între instituții fără reprezentant legal, mort din neglijența funcționarilor. România a fost condamnată tocmai fiindcă a dispus de un om care nu se putea apăra, fără să îi asigure protecția minimă. Expertul în drepturile persoanelor cu dizabilități Georgiana Pascu, care a monitorizat cazul Dumbrava, a rezumat principiul într-o frază: externalizarea îngrijirii nu vine la pachet cu externalizarea răspunderii.

Complicii instituționali ai lui Pașca

Azilul ilegal de la Dumbrava a fost alimentat prin decizii, semnături și omisiuni ale unor instituții publice concrete și ușor de verificat: Spitalul Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin, DGASPC Mehedinți, AJPIS Bihor, DGASPC Bihor, DSP Bihor, DSVSA Bihor, IPJ Bihor, Prefectura Bihor, primăriile Holod, Ceica și Tinca, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Aceste instituții au avut pacienți în secții, persoane vulnerabile în evidențe, acte de domiciliu, beneficii sociale, controale, sesizări, informări oficiale și obligații legale. În dreptul fiecărei operațiuni există responsabili: manageri, directori, primari, prefecți, șefi de poliție, miniștri, funcționari, medici, asistenți sociali și controlori.

În Mehedinți, răspunderea începe la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta-Turnu Severin. Doisprezece pacienți aflați în secția de psihiatrie au fost trimiși către Dumbrava, iar șapte dintre ei au fost aduși ulterior înapoi și lăsați în fața DGASPC Mehedinți. Elena Bololoi, managerul spitalului, a explicat public cum a fost căutat „sprijinul” pentru acești pacienți și cum s-a ajuns la Asociația Dumbrava condusă de Viorel Pașca. Răspunderea privește actele spitalului: cine a aprobat externarea, cine a verificat destinația, cine a semnat transportul, cine a predat pacienții și cine a acceptat ca oameni cu probleme psihiatrice să ajungă la Pașca. DGASPC Mehedinți trebuie verificată prin conducerea instituției și funcționarii care au primit cazul celor șapte pacienți întorși de la Dumbrava.

În Bihor, AJPIS avea atribuții privind acreditarea, licențierea, verificarea și controlul serviciilor sociale. Gabriela-Mihaela Iova, director executiv al AJPIS Bihor, este identificată public în conducerea AJPIS Bihor, instituție care a știut, ani la rând, că Pașca desfășura o activitate socială în case private și l-a consiliat să intre în legalitate. Consilierea arată cunoașterea problemei. Răspunderea se caută în ce a urmat: controale, termene, amenzi, suspendări, sesizări și măsuri pentru scoaterea oamenilor din casele nelicențiate. DGASPC Bihor, condusă de Lucian-Călin Puia, avea atribuții directe în protecția persoanelor cu dizabilități aflate pe raza județului și obligația să identifice persoanele, să verifice statutul lor juridic și să oprească folosirea locuințelor private ca substitut de centru social.

DSP Bihor, condusă de Daniela Rahotă, avea obligații sanitare într-un județ în care sute de persoane vulnerabile erau cazate în case private, multe cu afecțiuni psihice sau cronice, iar procurorii acuză îngrijire neadecvată și tratamente administrate greșit. DSVSA Bihor, condusă de Remus Ovidiu Moțoc, avea atribuții privind hrănirea și condițiile sanitare într-un loc unde sute de persoane erau hrănite zilnic. IPJ Bihor, condus de chestorul Alin Haniș, a fost menționat în controale și în relatările despre persoane vulnerabile transportate cu mașini de poliție către casele lui Pașca, transport care cere ordin, bază legală, proces-verbal și destinație verificată. Prefectura Bihor, prin prefectul Marcel-Daniel Dragoș, reprezenta Guvernul în teritoriu și avea rol de coordonare a instituțiilor locale care își pasau cazul de la una la alta.

Primăria Holod avea cea mai apropiată legătură administrativă cu Dumbrava, pentru că satul aparține comunei, iar Viorel Emanuel Pașca, fiul lui Viorel Pașca, era viceprimar. Sandu Felician Săsăran, primarul comunei, și viceprimarul răspund public pentru actele de identitate, domiciliile, anchetele sociale, indemnizațiile și ajutoarele emise pentru persoanele cazate în casele familiei Pașca. Anchetatorii au ridicat documente oficiale de la primăriile Ceica, Holod și Tinca. Ana Livia Șovre, primarul comunei Ceica, și Vlad-Mihai Popa, primarul comunei Tinca, răspund public pentru administrațiile din care au fost ridicate acte legate de proprietățile folosite de Pașca. Dacă aceste primării au făcut domicilii, anchete sociale, adeverințe, beneficii sau documente de deces pentru persoane ținute în casele grupării, rolul concret se stabilește prin semnătura funcționarului, avizul șefului de serviciu și aprobarea primarului.

La nivel central, Ministerul Muncii avea răspunderea pentru serviciile sociale și trimisese deja Corpul de Control, iar dosarul ministerial trebuie să arate ce a constatat, ce măsuri au fost ordonate și de ce oamenii au rămas în casele de la Dumbrava. Ministerul Sănătății, care avea în grijă pacienții scoși din spitale, sesizase Parchetul General. Ministerul Afacerilor Interne avea în subordine poliția și prefecturile implicate. Trei miniștri fuseseră informați oficial despre azilele lui Pașca: Simona Bucura-Oprescu la Muncă, Alexandru Rafila la Sănătate și Cătălin Predoiu la Interne. Răspunderea fiecăruia se vede în ordinele trimise, în controalele cerute, în rapoartele primite și în măsurile dispuse după ce situația ajunsese oficial la nivel central.

Numele instituțiilor, persoanele aflate la conducerea lor și actele prin care statul a alimentat mecanismul Dumbrava sunt sintetizate în tabelul-anexă cu răspunderea statului, la finalul articolului.

Statul, parte a propriului grup infracțional organizat

Pe un teren de lângă cimitirul greco-catolic din Dumbrava au fost îngropați, potrivit DIICOT, aproximativ 401 oameni. Cei mai mulți au murit fără familie, fără un nume pe cruce și fără ca cineva să fi răspuns vreodată pentru felul în care au trăit ultimii lor ani. Ei nu mai pot spune cine i-a adus la Dumbrava, cine le-a ținut buletinul, cine le-a ridicat pensia și cine a încasat ajutorul pentru propria lor înmormântare. Tăcerea lor a fost, ani la rând, cea mai comodă probă pentru toată lumea.

Dumbrava a fost soluția pe care statul a ales-o. Spitalul care nu mai avea pat, direcția care nu avea centru, primăria care nu voia dosarul și ministerul care primea sesizări și le clasa au găsit, fiecare, aceeași ieșire comodă: o adresă în Bihor unde puteai trimite un om și puteai uita apoi de el. Legenda „bunului samaritean” a depășit granițele apărării lui Pașca și a devenit alibiul unui întreg sistem, care a preferat să numească milă ceea ce, în realitate, era abandon.

Referatul DIICOT fixează această concluzie în termeni fără echivoc: „deși au fost efectuate o serie de controale la locațiile în care Pașca Viorel-Teodor și membrii familiei acestuia găzduiesc persoanele aflate în stare de vulnerabilitate, autoritățile competente au rămas în stare de pasivitate, încurajând comportamentul infracțional al membrilor grupării. Această toleranță instituțională și tendința de a «închide ochii» în fața unor situații evidente, pe deplin cunoscute la nivel local și național, au creat un climat de impunitate, de natură să întărească sentimentul de invulnerabilitate al lui Pașca și să favorizeze continuarea activităților ilicite desfășurate de acesta.”

Dacă DIICOT are dreptate și la Dumbrava a funcționat un grup infracțional organizat de trafic de persoane, atunci ancheta nu se poate opri la familia Pașca. Articolul 367 din Codul penal pedepsește constituirea unui asemenea grup și, în egală măsură, sprijinirea lui sub orice formă. Un grup care trăia din oameni pe care spitalele îi externau, pe care primăriile îi puneau în plată și pe care poliția îi transporta cu mașina nu ar fi putut funcționa un deceniu fără acest sprijin. Prin urmare, funcționarii și instituțiile publice care au livrat victimele, le-au administrat actele și banii și au acoperit prin controale fără efect o activitate ilegală trebuie cercetați ca posibili membri sau sprijinitori ai aceluiași grup infracțional organizat, cu aceeași încadrare pe care procurorii au aplicat-o deja familiei Pașca. Statul român nu poate rămâne martor într-un dosar în care este, prin oamenii lui, parte a mecanismului infracțional.

DIICOT instrumentează dosarul familiei Pașca, iar vinovăția penală se stabilește în instanță. Dosarul adevărat este însă mai mare decât o familie condusă de un sculer-matrițer penticostal dintr-un sat din Bihor. El începe la fiecare birou în care un funcționar a semnat o externare, un transport, un domiciliu sau un ajutor de handicap pentru un om care nu se putea apăra. Prima decizie s-a luat acolo, iar nu la Dumbrava.

Morții din câmpul de lângă cimitir nu mai pot fi salvați. Ancheta le mai datorează măcar un răspuns: cine i-a trimis, cine a semnat, cine a închis ochii și cine a încasat banii tăcerii lor. Dacă acest răspuns se oprește la poarta caselor lui Pașca, statul își va găsi un nou „bun samaritean” înainte ca dosarul să ajungă la primul termen. Un stat care transformă abandonul în procedură nu deschide un singur azil al groazei. Le deschide în serie.

About The Author

Dan Badea

Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică.
Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul.
Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” – Nemira, 1998.

See author's posts