Amânarea dublării alocaţiilor pentru copii până la data de 1 august a fost respinsă de Comisia pentru muncă din Senat cu unanimitate de voturi, respectiv ale celor şase membri ai PSD din comisie. La dezbaterea ordonanţei nu a fost prezent niciun senator din partea puterii.
Preşedintele Comisiei pentru muncă, senatorul Ion Rotaru, a propus un raport de respingere a ordonanţei pe motiv că orice prorogare înseamnă afectarea drepturilor a 3,6 milioane de copii.
„Eu cred că este fundamentată această lege şi ea trebuie să intre în vigoare imediat, după ce sunt parcurse etapele pe circuitul parlamentar. Orice prorogare înseamnă afectarea drepturilor a 3,6 milioane de copii. Cred că acest joc pe care îl face Guvernul de-a alba neagra cu pensiile, cu salariile, cu alocaţiile este menit să inducă o stare de spirit în rândul oamenilor de neîncredere, de nesiguranţă şi de aşteptări inutile. PSD şi-a asumat, la momentul respectiv, o lege a salarizării, o lege a pensiei, am aplicat de fiecare dată prevederile legii, avem astăzi o lege care vizează majorarea alocaţiei şi ea trebuie să fie aplicată, aşa cum a fost votată de Parlament şi promulgată de preşedinte”, a declarat Rotaru.
Amânarea dublării alocaţiilor, pe înțelesul proștilor
Bugetul de stat, aşa cum a fost el asumat de Guvern în Parlament, nu include bani pentru alocaţii în acest moment, însă a asigurat că Executivul, la prima rectificare bugetară, va mări alocaţiile copiilor în conformitate cu legea.
„Până la urmă, această dublare a dublării alocaţiilor, pentru că această dublare a fost făcută pe legea iniţială care a fost promovată de liberali, a venit ca un amendament în Comisia pentru muncă, fără niciun fel de dezbatere anterioară în ceea ce priveşte dublarea alocaţiilor, impactul bugetar şi, mai cu seamă, sursele de finanţare pentru a acoperi acest impact bugetar. Guvernul Orban susţine creşterea alocaţiilor, numai că aşa cum este croit acum bugetul, nu există sursa de finanţare la acest moment. De aceea, a fost un angajament clar că la prima rectificare bugetară vom proceda în sensul măririi alocaţiilor copiilor. Deci, nici gând să nu dorim creşterea alocaţiilor, nici gând să nu susţinem o astfel de iniţiativă, ci, pur şi simplu, pornind de la cum a fost croit bugetul de stat, nu există în acest moment posibilitatea pentru această creştere”, a explicat Ioana Constantin, secretar de stat în Ministerul Muncii.