Fostul președinte Traian Băsescu face o analiză a cazului din Caracal și critică aprig pe unul dintre avocați, Tonel Pop, dar și pe Alexandru Cumpănașu, unchiul fetei de 15 ani. Mai jos redăm integral comentariul acestuia:
„Dosarul Caracal va da definiţia la zi a capacităţii Statului Român de a aplica legea!
Ca orice român, şi mai ales ca tată şi bunic de fete, aflat sub şocul dramei Alexandrei, a Luizei şi a familiilor lor, am urmărit cu sufletul la gură evenimentele de la Caracal. Am condamnat fără ezitare comportamentul inițial al procurorului de caz şi al poliţiei.
După trei zile de bâjbâieli, ancheta a fost preluată de DIICOT Central şi de cea mai profesionistă echipă de poliţişti investigatori, adusă tot de la Bucureşti. Dacă în primele zile toţi am avut tot dreptul din lume să criticăm prestaţia instituţiilor statului, după preluarea anchetei de către DIICOT Bucureşti şi criminaliştii de mare prestigiu de la Poliţia Capitalei, speculaţiile cu privire la profesionalismul şi corectitudinea procurorilor şi poliţiştilor ar fi trebuit să înceteze, iar încrederea într-o anchetă corectă să fie restabilită. Este o anchetă care va da dimensiunea profesională a două notabilităţi şi a echipelor lor: Felix Bănilă, procurorul şef al DIICOT, şi investigatorul Radu Gavriş, poliţistul care are zero, repet, zero eşecuri în investigarea omorurilor din Bucureşti. În opinia mea, acest tandem elimină orice bănuială de incorectitudine sau lipsă de profesionalism a investigaţiei. Mai mult, ancheta nu se va opri la cazurile Alexandra şi Luiza. Dacă presupusul făptuitor este un criminal în serie sau dacă în spatele celor două crime se află şi o vastă activitate de trafic de fiinţe umane, nu există nicio şansă ca cei interesaţi să poată muşamaliza ancheta.
Şi atunci, mă întreb ce justifică atitudinea de neîncredere în anchetatori transmisă sistematic populaţiei de dubiosul avocat Tonel Pop, care, având un istoric în relaţia cu interlopii din Caracal, a reuşit să se infiltreze în anchetă. Oare ce-l mână pe Tonel să afirme că anchetatorii plantează probe? Ce resorturi îl fac pe avocat să se comporte ca un impostor, publicând poze îmbrăcat în combinezonul anchetatorilor poliţiei? Impostorul nu are niciun fel de ruşine şi încearcă să lase impresia că el ştie cum trebuie condusă ancheta, în timp ce anchetatorii ori “plantează” probe, ori sunt nepricepuţi, ori vor să muşamalizeze adevărul, motiv pentru care nu ezită să-i atace pe anchetatorii profesionişti.
Mai mult, Tonel este atât de convins de importanţa lui în anchetă şi pe acest pământ încât orice televiziune care ridică vreun semn de întrebare asupra sa şi a spuselor sale devine o televiziune care nu-l merită. Până la urmă, dubiosul avocat, cu sau fără fotografie în combinezon de investigator al poliţiei, a obţinut reprezentarea familiei Luizei, ceea ce îi permite probabil să afle detalii de mare interes pentru interlopul “Codiţă”.
Un alt campion al împrăştierii suspiciunii asupra anchetatorilor este Alexandru Cumpănaşu, care, de la bun început, şi-a asumat postura de haiduc, ameninţând că-şi va pune la cingătoare scalpurile tuturor şefilor şi şefuleţilor din stat, din calitatea sa de „unchi” al Alexandrei. Cu siguranţă, „unchiul” Cumpănaşu o să ne povestească de câte ori a văzut-o pe Alexandra în viaţa lui şi cum a legănat-o pe Alexandra când era mică. Desigur, pentru a fi convingător în semănarea neîncrederii, „unchiul” neagă în spaţiul public rezultatul analizelor ADN făcute la IML şi cere contraexpertiză ADN în străinătate. Mai mult, în ultima sa ieşire publică, Cumpănaşu se arată nemulţumit că anchetatorii nu-l ţin la curent cu mersul anchetei, ca şi cum pentru EL anchetatorii ar putea încălca legea sau ca şi cum EL ar fi şi „unchiul şef” al lui Felix Bănilă şi al lui Radu Gavriş. Şi EL, Cumpănaşu, atinge culmea ridicolului reproşând că în weekend cercetările vor fi sistate, când, în realitate, investigatorii se află în casa lui Dincă. Cumpănaşu, ca şi Tonel, crede că el conduce ancheta, drept pentru care se arată supărat că deşi a dat anchetatorilor o listă de apropiaţi ai lui Dincă, aceştia nu au fost încă interogaşi şi de ce nu arestaţi pentru că i-a nominalizat EL.
Recenta exprimare, citez, „nu am cum să am încredere în autorităţi”, arată că domnul Cumpănaşu este pregătit să stea multă vreme pe valul răspândirii neîncrederii în desfăşurarea anchetei, spre propria-i glorie, dar acest lucru, ca de altfel şi declaraţiile lui Tonel, vor fi de mare ajutor apărătorilor lui Dincă în instanţă, unde singura scăpare a criminalului poate fi demonstraţia că, în cursul anchetei, nu i s-au respectat drepturile şi, implicit, că nu a avut parte de un proces corect.
Cert este că dubiosul avocat Tonel Pop are ca paravan reprezentarea familiei Luizei, la fel cum EL, Cumpănaşu, şi-a asumat reprezentarea familiei Alexandrei.
Parcă acţionând corelat, cei doi mai dau o lovitură anchetatorilor. Avocatul Tonel se plânge public că autorităţile i-au cerut să respecte legea şi să nu mai dea informaţii din ancheta în desfăşurare, iar EL, „unchiul” Cumpănaşu, cere public desecretizarea stenogramelor discuţiilor Alexandrei cu operatorii de la 112 şi cu poliţiştii, ştiind foarte bine că anchetatorii nu pot face acest lucru până la terminarea anchetei, când rechizitoriul va fi înaintat la instanţă.
Pentru a rămâne în atenţia publică, şi Tonel și „unchiul” Cumpănaşu fac zilnic declaraţii legate de anchetă, cu scopul de a se menţine în atenţia publicului şi a televiziunilor care “înghit” orice, fără să judece temeinicia celor afirmate de cele două vedete ale momentului care au ales să se caţere pe necazul familiilor Luizei şi Alexandrei.
Va fi o anchetă complexă, lungă şi grea, în care respectarea drepturilor lui Gheorghe Dincă este esenţială pentru credibilitatea rechizitoriului. Am convingerea că, la momentul potrivit, Gheorghe Dincă va beneficia de cea mai bună asistenţă juridică, gata să valorifice în favoarea inculpatului orice eroare procedurală a anchetatorilor sau a instanţelor.
În această anchetă, Felix Bănilă şi Radu Gavriş şi-au pus carierele pe masă şi nimic nu-i va opri să afle întregul adevăr, să meargă până la capăt, fără a se împiedica de personaje precum Tonel sau EL, Cumpănaşu, sau de „gurişti investigatori” ca Zară sau Lăzăruş. Cu certitudine, când a decis să preia ancheta la DIICOT Bucureşti, procurorul şef, Felix Bănilă, avea şi alte informaţii sau suspiciuni temeinice că lucrurile sunt mult mai complicate decât anchetarea unui simplu omor sau a unui criminal în serie. Mărturie stau descinderile DIICOT din judeţul Călărași din 06.09.2016, 16.05.2018, 10.04.2019, inclusiv 08.08.2019, toate vizând traficul de persone, proxenetism, trafic de minori şi trafic de droguri. În mod cert, în urma acestor descinderi, arestări, interogatorii şi anchete, procurorii DIICOT au mult mai multe informaţii decât cred cei care contestă implicarea DIICOT Bucureşti în anchetă.
Dosarul Caracal pare a fi un dosar greu, cu multe ramificaţii interne şi, foarte probabil, internaţionale, care va pune la încercare profesionalismul procurorilor şi al poliţiştilor criminalişti. Până la finalizarea anchetei şi a rechizitoriului, aceștia vor lucra sub o enormă presiune a opiniei publice, dar şi sub presiunea creată de cohorte de impostori care profită de drama familiilor ce şi-au pierdut copiii pentru a-şi face publicitate prin lansarea continuă de informaţii false sau mesaje populiste, ceea ce îi face atractivi pentru televiziuni.
DIICOT trebuie să înţeleagă : ori COMUNICĂ ZILNIC, ori, la sfârşit vor constata că munca procurorilor şi a poliţiştilor va fi acoperită cu un strat gros de minciună, speculaţii şi interese de muşamalizare a adevărului, riscând să trimită în instanţă un dosar deja compromis public.
Dosarul Caracal este un dosar care va da definiţia „la zi” a capacităţii României de a aplica legea.
PS – pentru cei predispuşi la speculaţii, fac precizarea că nu i-am întâlnit niciodată şi nu-i cunosc nici pe Felix Bănilă şi nici pe Radu Gavriş, dar le-am analizat evoluţia profesională temeinică”.