Alexandru Vişinescu a căzut involuntar, rezultat al unui episod lipotimic în contextul vârstei înaintate, „infirmându-se suspiciunile unei eventuale agresiuni”, a transmis Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Torționarul a fost închis la Penitenciarul Spital Jilava.
Sâmbătă, Alexandru Vişinescu, aflat în detenţie la Spitalul Penitenciarului Jilava, a fost transportat de urgenţă la un spital civil, el fiind diagnosticat cu fracturi costale şi ruptură de splină.
„În scopul informării corecte a opiniei publice, cu privire situaţia înregistrată la Penitenciarul Spital Bucureşti-Jilava, sâmbătă, 6.10, în sensul solicitării sprijinului serviciului unic de urgenţă 112 şi a transportării unei persoane private de libertate, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, la un spital din reţeaua sanitară publică, vă comunicăm: urmare verificărilor interne demarate la nivelul unităţii penitenciare sus-menţionate, s-a stabilit faptul că evenimentul supus atenţiei publice s-a produs în urma unei căderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic, în contextul vârstei înaintate şi a istoricului afecţiunilor cronice ale persoanei private de libertate, infirmându-se suspiciunile unei eventuale agresiuni”, se arată într-un comunicat al ANP.
Alexandru Vişinescu fost operat sâmbătă de splenectomie la Spitalul „Bagdasar Arseni”.
Pe 10 februarie 2017, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.