sâmbătă, ianuarie 18, 2025
AcasăAgenda ZileiPoliticăBiden precizează că declaraţia de la Varşovia referitoare la Putin reflectă indignarea...

Biden precizează că declaraţia de la Varşovia referitoare la Putin reflectă indignarea sa morală, nu o schimbare a politicii administraţiei americane

Preşedintele Joe Biden a declarat luni că afirmaţia sa de la Varşovia conform căreia preşedintele rus Vladimir Putin ar trebui să fie înlăturat de la putere reflectă propria sa indignare morală, nu o schimbare a politicii administraţiei americane, transmite Reuters.

„Nu m-am pronunţat atunci şi nici acum pentru o schimbare a politicii. Mi-am exprimat indignarea morală pe care am simţit-o şi nu îmi cer scuze”, a declarat preşedintele Biden reporterilor de la Casa Albă, menţionând că înaintea afirmaţiei rostite în discursul de sâmbătă vizitase familiile strămutate după invadarea Ucrainei de către Rusia.

La finalul discursului ţinut în capitala Poloniei, Joe Biden a făcut o declaraţie care nu făcea parte din discurs şi în care a spus că Vladimir Putin „nu poate rămâne la putere”.

Oficialii administraţiei americane s-au grăbit să clarifice după aceea că liderul de la Casa Albă nu pledează pentru o schimbare de regim în Rusia.

Luni, Joe Biden a adăugat că „nu retrage nimic din ceea ce a spus” după ce a clarificat afirmaţia făcută la Varşovia.

Întrebat dacă afirmaţia sa va determina un răspuns negativ din partea preşedintelui Putin, Joe Biden a răspuns: „Nu-mi pasă ce crede el. … O să facă ce o să facă„.

Preşedintele Biden a sugerat încă o dată că Vladimir Putin nu ar trebui să conducă Rusia. Dacă Putin „continuă pe drumul pe care îl urmează acum, va deveni un paria în întreaga lume şi cine ştie ce va deveni în plan intern din perspectiva sprijinului” de care se bucură, a opinat liderul de la Casa Albă.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate