Bucureştiul, „cel mai bogat oraş din România”, cu un PIB pe cap de locuitor peste media europeană, intră în faliment, a declarat deputatul Nicuşor Dan.
Acesta atacă în acest mod afirmația primarului Gabriela Firea cu privire la bugetul insuficient al Capitalei.
„Am anunţat săptămâna trecută faptul că, matematic, Primăria Capitalei riscă falimentul în cursul anului 2019. Astăzi, Gabriela Firea confirmă că acum toţi suntem în faliment nedeclarat. Oare ce cuvinte pot descrie atâta incompetenţă? Cel mai bogat oraş din România, cu PIB-ul pe cap de locuitor peste media europeană, intră în faliment”, a declarat Nicușor Dan.
Potrivit lui, prin bugetul naţional sunt alocate fonduri cu 500 de milioane de lei mai puţin decât anul trecut din impozitul pe venit, adică 3 miliarde faţă de 3,5 miliarde de lei.
„Dar nu s-a prevăzut în bugetul aprobat de Consiliul General 3 miliarde venituri proprii în plus faţă de anul trecut? Fie bugetul pe 2019 este nerealist, aşa cum am mai spus, 3 miliarde fiind puse din pix, sau nu intrăm în faliment, însă cele două posibilităţi se exclud”, afirmă Nicuşor Dan.
O altă chestiune pe care acesta o abordează este prioritizarea plăţilor în Primăria Capitalei şi de ce au fost plătiţi 27 de milioane de lei pentru exproprierile suspecte din Parcul Verdi, dar nu a fost achitată factura la Elcen.
Gabriela Firea a declarat că Primăria se află în faliment nedeclarat alături de primăriile de sector, fiindu-i necesar urgent un miliard de lei pentru a-şi asigura activitatea.
„Eu sunt mult mai preocupată în acest timp de faptul că atât Primăria Capitalei, cât şi primăriile de sector, cât şi multe municipii şi oraşe din ţară au un buget mult mai mic decât cel care ni s-a promis şi s-a prognozat, când a fost unul pe hârtie. Îmi pare rău că ai mei colegi primari m-au lăsat singură anul trecut să mă bat cu ştiţi dumneavoastră cine, pentru că probabil unii s-au bucurat că s-au tăiat bani de la Primăria Capitalei, dar acum toţi suntem în faliment nedeclarat. Sper ca măcar de această dată să fim uniţi. Ceea ce se realizează cu banii de la primărie este doar în beneficiul cetăţenilor”, a susţinut Firea.