AcasăAgenda ZileiExterneCa și când ar conta: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le...

Ca și când ar conta: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le cere întrevederi separate lui Putin la Moscova şi lui Zelenski la Kiev

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, le-a trimis scrisori separate preşedintelui rus, Vladimir Putin, şi omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, prin care le-a cerut să îi accepte vizita pentru a discuta despre măsurile menite să aducă pacea după invazia Rusiei în Ucraina, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că au fost înmânate scrisori separate misiunilor permanente ale Rusiei şi Ucrainei, marţi după-amiază, prin care preşedintelui rus Vladimir i se cere să îl primească pe Guterres la Moscova, iar preşedintelui Zelenski să îl primească pe şeful ONU la Kiev.

”Secretarul general a spus, în acest moment de mare pericol, că ar dori să discute măsuri urgente în vederea instaurării păcii în Ucraina şi despre viitorul multilateralismului bazat pe Carta Naţiunilor Unite şi pe dreptul internaţional”, a mai precizat Dujarric.

Antonio Guterres a făcut apel, marţi, pentru instituirea unei pauze umanitare de patru zile în Săptămâna Mare, începând cu Joia Mare şi până în Duminica Paştelui, 24 aprilie, care să permită evacuarea în siguranţă a civililor şi livrarea ajutoarelor umanitare.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate