Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că poziția oficială a Ministerului Justiției și a Guverndreptulului de recunoaștere a supremației dreptului european a rămas neschimbată. Predoiu susține că poziția guvernului a fost comunicată și la Bruxelles în două rânduri.
”Poziția oficială a Ministerului Justiției și a Guvernului a fost exprimată prin scrisoarea transmisă comisarului Reynders încă din luna noiembrie, în sensul recunoașterii supremației dreptului european și a rămas neschimbată. Poziția a fost reiterată în cadrul întâlnirii ministrului justiției cu comisarul Reynders din luna decembrie 2021 în marja JAI. Miniserul a comunicat public pe marginea întâlnirii inclusiv acest detaliu”, a declarat ministrul Predoiu pentru G4Media.ro.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, pe 21 decembrie, că judecătorii naționali pot să nu aplice, fără riscul de a fi anchetați disciplinar, deciziile Curților Constituționale, care contravin dreptului Uniunii Europene și prin care interesele financiare ale UE sunt lăsate neapărate. CJUE a subliniat faptul că recomandările Comisiei Europene pentru România, în cadrul MCV, sunt obligatorii.
Curtea Constituțională a României a respins, într-un comunicat dat publicității pe 23 decembrie, decizia majoră a Curții de Justiție a UE, potrivit căreia judecătorii naționali pot să nu aplice deciziile Curților Constituționale care contravin dreptului UE.
”În plan practic, efectele acestei Hotărâri se pot produce numai după revizuirea Constituției în vigoare, care, însă, nu se poate face de drept, ci exclusiv la inițiativa anumitor subiecte de drept, cu respectarea procedurii și în condițiile prevăzute chiar în Constituția României”, se arată în comunicatul CCR.
Printr-o decizie din vară, CCR a interpretat o altă hotărâre CJUE din 18 mai 2021 în sensul că dreptul european are întâietate în fața dreptului național doar în privința legislației infra-constituționale, adică legislația mai prejos de Constituție. În plus, CCR a decis că judecătorii naționali nu pot lăsa neaplicate decizii CCR, invocând faptul că se opun dreptului european și unor decizii ale CJUE.
Declarația CCR, conform căreia legislația internă are întâietate în fața dreptului european, a fost preluată de presa europeană și produce reacții care apropie tot mai mult România de Polonia, în privința disprețului la vârful Justiției față de legislația Uniunii Europene.