joi, decembrie 5, 2024
AcasăAgenda ZileiGabriela Firea, victimă în PSD. Codrin Ștefănescu este capul... răutăților

Gabriela Firea, victimă în PSD. Codrin Ștefănescu este capul… răutăților

Mai mulţi consilieri municipali social-democraţi au anunţat-o pe Gabriela Firea că au fost chemaţi la sediul PSD, pentru a li se cere să nu îi mai susţină proiectele în cadrul Consiliului General al Capitalei şi să se delimiteze de ea, s-a plâns primarul general. Codrin Ștefănescu este capul… răutăților

„Sunt chemaţi consilieri generali PSD la sediul central, în care domnul Ştefănescu, fost secretar general adjunct al PSD, îi cheamă şi le spune că are girul domnului preşedinte Dragnea să discute cu dumnealor şi să le spună că nu este bine să mai voteze în Consiliul General proiectele propuse de mine, că trebuie să îmi ceară demisia de la PSD Bucureşti şi că trebuie să se delimiteze de mine”, a declarat Firea.

Potrivit primarului Capitalei, totul pare o conspirație prin care ea va fi îndepărtată din fruntea Bucureștiului.

„Zilele trecute au fost chemaţi individual, astăzi au fost chiar în grup şi m-au sunt din sediul Kiseleff pentru că au crezut că sunt şi eu acolo. Au fost sunaţi de la secretariat. Când au văzut că eu nu sunt, atunci s-au alertat şi unii dintre ei m-au sunat să îmi spună că ei pleacă şi nu vor să semneze ceea ce domnul Ştefănescu le spune că trebuie să semneze împotriva mea”, a declarat Firea, pentru Antena 3.

Codrin Ștefănescu este capul… răutăților, nu copilul lui Dragnea

Potrivit primăriței, consilierilor municipali li s-ar fi promis funcţii precum cea de consul sau lider de organizaţie locală. Gabriela Firea le-a mulțumit consilierilor generali care au dat dovadă de onoare şi care au refuzat să semneze angajamente dictate de către Codrin Ştefănescu. Edilul crede că este vorba despre o acţiune nestatutară, pe care Comitetul Executiv al partidului ar trebui să o sancţioneze. 

Gabriela Firea chiar i-a transmis liderul PSD aceste lucruri, iar Liviu Dragnea a răspuns că Ştefănescu nu e copilul lui, deci nu răspunde pentru faptele lui. 

„Atunci are posibilitatea să intervină ca preşedinte al partidului şi să stopeze ceea ce face inclusiv acum domnul Ştefănescu în Kiseleff şi ceea ce a făcut toată ziua. După votul care s-a dat în CEx, unde s-au stabilit nişte lucruri şi toţi ne-am asumat o atitudine publică – am tăcut, aşa cum ştiţi în această perioadă, deşi poate unele lucruri nu pot să spun că mă mulţumeau, dar am tăcut în aşteptarea unui nou CEx unde să îmi spun punctul de vedere. Dar dumnealor înţeleg că nu au încetat şi continuă un război care este în primul rând îndreptat împotriva cetăţenilor”, a declarat Firea. 

Nu mai sunt bani pentru la iarnă

Ea a precizat că urmare a faptului că în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei nu a fost adoptat proiectul de rectificare bugetară, nu sunt bani în vederea achitării în avans a gazelor pentru această iarnă, nu se pot plăti bursele elevilor şi subvenţia pentru transportul în comun. 

„Am avut un primar general care a avut un consiliu general ostil şi a ajuns preşedinte. Eu nu vreau să intrăm în aceeaşi logică, totuşi. Să ne facem cu toţii treaba. Eu spun public, cu riscul să fiu exclusă: nu voi cere niciodată aprobarea domnului Ştefănescu pentru ceea ce se întâmplă la Primăria Capitalei. Eu dau socoteală doar în faţa bucureştenilor şi a legii. Nu îi voi cere niciodată aprobarea nici domnului Dragnea, nici domnului Ştefănescu pentru ceea ce se propune la PMB fiindcă eu nu fac altceva decât să aplic ad literam ceea ce Biroul Permanent a aprobat, şi anume programul de guvernare locală, cu care am câştigat alegerile”, a precizat ea. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate