joi, octombrie 10, 2024
AcasăAgenda ZileiCum a stricat Guvernul planurile celor care voiau să cumpere locuințe în...

Cum a stricat Guvernul planurile celor care voiau să cumpere locuințe în 2021

Guvernul a stricat planurile celor care doreau să cumpere locuințe în 2021, prin menținerea cotei de TVA la 19%, față de 5% cum era prevăzut, pentru imobilele cu o valoare mai mare de 450.000 de lei. 

Anul trecut, Klaus Iohannis a promulgat legea 226/2020 prin care se majora plafonul pentru locuinețele care pot fi azchizitionate cu TVA 5%, de la 450.000 de lei la 140.000 de euro.

La final de an, Guvernul Cîțu a adoptat o OUG prin care termenul pentru implementarea micsorării TVA se amâna cu un an, adică 1 ianuarie 2022.

„Nu aduce anul ce aduce ultimul Monitor Oficial al anului. 1332 din 2020 e ultimul Monitor Oficial al anului 2020. În cadrul lui, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 implementează un proiect pe care nu-l aşteptam, nu-l doream, dar îl bănuiam: amână pentru 2022 câteva din măsurile fiscale mult aşteptate, printre care majorarea la 140.000 euro a pragului până la care se aplică TVA de 5% la imobile, precum şi eliminarea pragului de 30% pentru deductibilitatea creanţelor neîncasate cesionate. Nu e tot proiectul aşa rău…Se prelungeşte şi termenul de suspendare a executărilor silite (care implică o somaţie), a accesoriilor şi a prescripţiei fiscale până în 31 martie 2021”, a declarat George Trantea, de la Filip & Company.

Conform analizei, piaţa imobiliară se dezvoltase în ultima parte a anului 2020 plecând de la premisa implementării din ianuarie 2021 a majorării pragului aferent TVA de 5% la 140.000.

„E adevărat că părea prea frumos: măsura era luată din timp, contribuabili aveau timp să analizeze, să se pregătească, să modifice planurile, cumpărătorii se puteau uita la apartamente sau case ceva mai mari. Dintr-o dată planurile trebuie să se schimbe. Apartamentele sau casele care erau concepute în vederea unei vânzări cu TVA 5% trebuie să ţină cont de TVA de 19%. Proiectele care aveau în vedere vânzarea unor imobile sub acest prag trebuie să regândească întregul plan de la zero pentru a ţine cont de majorarea preţului cu 20%. Acest lucru implică: adaptări ale proiectelor; identificarea altor cumpărători; soluţionarea disputelor cu cei care contractaseră deja având în vedere TVA de 5%. Cu privire la ultimul punct, un rol important îl vor avea şi băncile care finanţau aceste achiziţii”, mai spune analistul.

Majorarea preţului cu 14% îi va face pe mulţi cumpărători să nu se mai încadreze în plafonul de finanţare, fiind necesară reorientarea către alte apartamente sau case.

„Aşa cum pandemia ne-a redescoperit importanţa clauzelor de forţă majoră, schimbările TVA-ului aferent locuinţelor ne vor ajuta să redescoperim clauzele ce vizează taxele din antecontractele de vânzare-cumpărare. Să sperăm că surpriza nu va fi foarte neplăcută şi nu îi va forţa pe cumpărători să achite 14% în plus”, spune specialistul.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate