joi, august 18, 2022
AcasăAgenda ZileiDacia Bigster, noul model-concept de SUV al Dacia, prezentat astăzi

Dacia Bigster, noul model-concept de SUV al Dacia, prezentat astăzi

Dacia a prezentat Dacia Bigster, conceptul unui model SUV de 4,6 metri lungime, care prefigurează soluţia pentru un vehicul de segment C accesibil la preţul unui model din segmentul inferior.

Conceptul Bigster încorporează valorile de simplitate şi autenticitate specifice mărcii Dacia. Proporţiile conceptului sunt în egală măsură contemporane şi atemporale, iar liniile sale simple inspiră robusteţe.

Dacia a prezentat Dacia Bigster, conceptul unui model SUV de 4,6 metri lungime, care prefigurează soluţia pentru un vehicul de segment C

„Interiorul este la rândul său foarte primitor, fiind printre cele mai spaţioase din acest segment. Semnătura luminoasă în formă de Y este de acum mai amplă, accentuând aspectul robust specific modelelor SUV. Un aspect pus şi mai mult în valoare de culoarea verde închis a caroseriei. Conceptul Bigster nu încorporează artificii de design, precum elementele cromate sau ornamentele cu aspect de aluminiu. Avem de-a face cu un SUV autentic, opţiunea asumată în acest caz fiind cea a utilizării de piese din material plastic reciclat pentru toate protecţiile laterale”, anunță producătorul auto român.

Conceptul Bigster, anticipând un viitor model reprezentativ al gamei Dacia, poate fi echipat cu motorizări alternative şi hibride, asigurând astfel adaptarea permanentă atât la nevoile clienţilor, cât şi la evoluţia reglementărilor în domeniul auto.

„Conceptul Dacia Bigster exprimă viitoarea evoluţie a mărcii. Este un vehicul care oferă ceea ce este esenţial, evocând spiritul de aventură şi aducând în plus o tuşă ‘cool’. Bigster este dovada faptului că un vehicul accesibil poate fi şi atractiv. Noi, cei de la Dacia, credem acest lucru iar dovada este conceptul prezentat azi”, a declarat Alejandro Mesonero-Romanos, director de design Dacia.

Astfel, prin crearea noului business unit Dacia-Lada, Dacia îşi va spori eficienţa şi competitivitatea şi îşi va extinde atât prezenţa pe pieţele externe, cât şi gama de modele prin abordarea segmentului C, iar conceptul Bigster prefigurează deschiderea gamei Dacia către noi orizonturi.

Cu ocazia prezentării de către Groupe Renault a planului său strategic „Renaulution”, marca Dacia şi-a dezvăluit strategia pentru următorii cinci ani.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate