Directorii CIA, Bill Burns, şi MI6 britanic, Richard Moore, au afişat sâmbătă importanţa cooperării lor în faţa unor ameninţări „fără precedent”, evocând în special Rusia, China şi islamismul, într-un articol comun publicat în Financial Times, informează AFP.
Subliniind că „nu au alt aliat mai demn de încredere”, cei doi şefi ai serviciilor de informaţii afirmă că trebuie în prezent să acţioneze „într-un sistem internaţional contestat, unde cele două ţări ale noastre se confruntă cu o baterie de ameninţări fără precedent”.
Ordinea mondială internațională este „amenințată într-un mod pe care nu l-am mai văzut de la Războiul Rece”, au avertizat cei doi șefi ai serviciilor de informații externe din Regatul Unit și SUA.
„Nu există nicio îndoială că ordinea mondială internațională – sistemul echilibrat care a condus la pace și stabilitate relative și a asigurat creșterea nivelului de trai, oportunități și prosperitate – este amenințată într-un mod pe care nu l-am mai văzut de la Războiul Rece” – au scris ei în editorialul din Financial Times.
Cu privire la războiul din Ucraina, Bill Burns şi Richard Moore afirmă că „este mai important ca niciodată să fie menţinută direcţia” pentru a contracara Rusia şi subliniază că ei vor „continua să ajute” Kievul.
SUA şi Regatul Unit sunt printre primii susţinători financiari şi militari ai Ucrainei în rezistenţa faţă de invazia rusă declanşată în februarie 2022.
Șefii CIA şi Secret Intelligence Service (sau MI6) promit că agenţiile lor vor continua să lucreze pentru a contracara o „campanie nesăbuită de sabotaj în Europa pusă la cale de serviciile secrete ruse” şi o „utilizare cinică a tehnologiei” pentru a răspândi dezinformare şi „pentru a crea disensiuni între noi”.
Cei doi directori evocă de asemenea China, „principala provocare geopolitică şi în termeni de spionaj a secolului XXI-lea”, precum şi lupta împotriva terorismului islamist.
În faţa tuturor acestor ameninţări, „menţinerea unui avantaj tehnologic este vital”, avertizează ei, invocând dezvoltarea inteligenţei artificiale.
Agenţiile, mai spun ei, „au exploatat canalele de informaţii pentru a face presiuni în favoarea unei constrângeri şi a unei dezescaladări” în Orientul Mijlociu şi lucrează pentru un armistiţiu în Gaza care ar putea pune capăt „pierderilor îngrozitoare de vieţi ale civililor palestinieni” şi ar permite Hamas să elibereze ostaticii pe care i-a capturat în atacul său asupra Israelului din 7 octombrie. Burns este negociatorul-şef al SUA în cadrul discuţiilor pentru a ajunge la un acord.
Publicarea acestui editorial intervine cu câteva zile înainte de vizita prim-ministrului britanic Keir Starmer la Washington, pe 13 septembrie, unde el va fi primit de preşedintele american Joe Biden.
Această întrevedere are loc într-un moment în care poziţiile SUA şi Regatului Unit diverg în ceea ce priveşte Israelul, cu anunţul britanic privind suspendarea a circa 30 de licenţe de export de arme către Israel, evocând un „risc” ca acestea să fie utilizate cu încălcarea dreptului internaţional în Gaza.