În luna septembrie 2021, în dosarele de corupție instrumentate de D.N.A. au fost condamnați 23 de inculpați prin 12 hotărâri judecătorești definitive, pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, fraudarea fondurilor europene, anunță DNA. Printre cei condamnați definitiv se află persoane care, la data faptelor, aveau funcții de deputat, primar de municipiu, președinte și membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), precum și un important om de afaceri.
Pedepsele dispuse de judecători față de cei 23 de inculpați variază între 11 ani și 9 luni închisoare și 11 luni închisoare cu suspendare.
Iată care sunt cei mai importanți dintre infractorii trimiși în judecată de DNA și condamnați definitiv de instanțe în luna septembrie 2021:
- Nelu Iordache, patronul Romstrade– Condamnat la 11 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, cu consecințe deosebit de grave, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, toate în formă continuată. (Sentință din 08.09.2021, Curtea de Apel București)
- Laura-Corina GEORGESCU, fost președinte CNA – Consamnată la 4 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (2 infracțiuni, din care una în formă continuată) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (Sentința din 14.09.2021, C.A.B)
- Gheorghe ȘTEFAN, fost primar al municipiului Piatra-Neamț: 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid. (Sentința din 14.09.2021, C.A.B)
- Viorel HREBENCIUC, fost deputat PSD – 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid. (Sentința din 14.09.2021, C.A.B)
- Narcisa-Clementina IORGA, fost membru CNA – 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la infracțiunea de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid (Sentința din 14.09.2021, C.A.B).
- Laurenția-Mariana MILITARU, fost director al Direcției Județene de Sănătate Publică Tulcea – 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (20.09.2021, Curtea de Apel Constanța)
- Ion TOMA – fost primar comuna Laloșu-Vâlcea – 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.(Sentința din 27.09.2021, Curtea de Apel Pitești)