Postul american de televiziune Fox News a anunţat marţi uciderea de forțele armate ruse a a doi membri ai echipei sale din Ucraina, cameramanul Pierre Zakrzewski, în vârstă de 55 de ani și jurnalista Oleksandra Kuvshinova, în vârstă de 24 de ani. Cei doi jurnaliști au fost uciși luni, timpul unui atac la Horenka, în apropiere de Kiev, în timp ce un al treilea membru al echipei, corespondentul Benjamin Hall, a fost rănit.

Cameramanul Zakrzewski avea baza la Londra şi se afla în Ucraina din februarie, a anunțat Suzanne Scott, CEO al Fox News Media, într-un comunicat de presă.
”Pierre era un fotograf de război care a acoperit practic toate evenimentele internaţionale pentru Fox News, de la Irak la Afganistan, trecând prin Siria”, a explicat Suzanne Scott.
El primise în decembrie premiul Fox News ”Eroul discret”, în special pentru ”rolul cheie jucat în evacuarea freelancerilor noştri afgani şi a familiilor lor după retragerea americană din Afganistan”, a subliniat Suzanne Scott.

Oleksandra Kuvşinova era o jurnalistă locală care lucra de o lună pentru Fox News.
”Era incredibil de talentată şi a petrecut săptămâni întregi colaborând direct cu întreaga noastră echipă de acolo, lucrând non-stop pentru a se asigura că lumea să ştie ce se întâmplă în ţara ei”, au precizat reprezentanții Fox News.
Benjamin Hall, de naţionalitate britanică şi corespondent al Fox News la Departamentul de Stat, rămâne spitalizat în Ucraina.
Hall a fost rănit la picioare de schije de obuz şi plasat la terapie intensivă, a transmis luni procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.
Înaintea Oleksandrei Kuvshinova, jurnalistul ucrainean Evgheni Sakun a fost ucis în bombardamentul asupra turnului de televiziune din Kiev, iar colegul său Viktor Dudar a murit în timpul luptelor din apropierea oraşului Mikolaiv (Nikolaev) din sudul ţării, potrivit autorităţilor ucrainene, care au numărat şi peste 30 de răniţi din rândul presei care acoperă conflictul.
Directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, a condamnat marţi uciderea în Ucraina a celor doi jurnalişti, subliniind că presa „nu ar trebui să fie niciodată vizată”, relatează AFP.
Jurnaliştii joacă un rol vital în diseminarea informaţiilor în timpul conflictelor şi nu ar trebui să fie niciodată ţinta unor atacuri”, a declarat directoarea generală a UNESCO într-un comunicat. ”Fac apel la respectarea standardelor umanitare internaţionale pentru a asigura protecţia jurnaliştilor şi a profesioniştilor din mass-media”, a mai spus ea.
