La Copenhaga, pe 2 octombrie 2025, Europa a pus pe aceeași scenă apărarea democrației și normalizarea autoritarismului. Summitul Comunității Politice Europene — născut ca răspuns la agresiunea Rusiei — i-a primit pe Irakli Kobakhidze și Aleksandar Vučić. Faptul nu e o „nuanță” protocolară, ci un semn de orbire morală și strategică: o palmă dată celor care chiar luptă cu mașina de război și de influență a Moscovei.
Irakli Kobakhidze vine la EPC după ce a împins Georgia într-o derivă iliberală: a împachetat reprimarea sub eticheta „legii agenților străini”, a întors spatele parcursului european și a transformat Visul Georgian într-un instrument de control hibrid, în linie cu interesele Kremlinului. Faptul că a fost fotografiat la recepția regală pentru liderii participanți, în ajunul summitului, nu e o scăpare de protocol — e o validare simbolică oferită unui proiect politic care își dorește, de fapt, o Europă slăbită. Întrebarea nu mai e dacă „se cade” să îl inviți, ci cine a considerat oportun să-i întindă covorul roșu într-un for născut tocmai ca să apere continentul.
Aleksandar Vučić completează tabloul. Serbia nu s-a aliniat sancțiunilor UE și cultivă în continuare un raport privilegiat cu Vladimir Putin, demonstrat inclusiv prin vizite recente la Moscova și retorica dublului limbaj: pro-europeană la Bruxelles, „prietenie tradițională” la Kremlin. A-l invita pe Vučić la o reuniune ce discută apărarea europeană, intimidarea energetică rusă sau flota-fantomă a sancțiunilor e o insultă pentru statele și societățile care plătesc prețul rezistenței — de la Ucraina la Moldova și până la opoziția civică din Tbilisi și Belgrad.
Acest dublu standard devine și mai limpede dacă privim prezența lui Viktor Orbán — agentul principal al Kremlinului din interiorul UE. La Copenhaga a făcut din nou valuri cu mesaje putiniste; însă prezența lui este una de drept, pentru că reprezintă un stat membru. Tocmai de aceea, invitația acordată altor sclavi ai lui Putin — lideri care copiază și aplică agenda Moscovei în vecinătatea Uniunii — nu e „dialog”, ci complicitate iresponsabilă și sancționabilă. De ce joacă Orbán acest rol și care este miza reală — visul iredentist al „Ungariei Mari” — am documentat pe larg în Investigative Report.
Apărătorii „pragmatismului” vor spune că EPC e o umbrelă largă, menită să includă și vecini dificili. Dar invitația nu e neutră; e act politic. A chema la masă lideri care subminează sau tranzacționează democrația înseamnă a rescrie sensul acelei mese. EPC a fost gândită să întărească securitatea și reziliența europeană în fața amenințărilor tradiționale și hibride. Aici nu încap ambiguități: dacă tolerezi „figuri hibridizate”, vei obține politici hibridizate — texte tari în comunicate și breșe larg deschise în practică.
Chiar gazdele au admis că Europa traversează cel mai periculos moment de după al Doilea Război Mondial: drone rusești care încalcă granițe, sabotaje, presiune energetică, război informațional. Răspunsul nu poate fi „hai să invităm și câte un cal troian, poate se cumințește la poză”. Răspunsul este igiena morală a invitațiilor: criterii clare, previzibile, asumate — cine blochează aderarea, cine joacă dublu cu Moscova, cine strivește opoziția acasă n-are ce căuta la masa care decide apărarea europeană. Altfel, EPC se transformă în decor, iar decorul devine complice.
Summitul de la Copenhaga trebuia să consolideze, nu să fisureze, structura de reziliență a Europei. A devenit, prin aceste invitații, un test ratat de integritate. Nu se cere purism naiv; se cere coerență: dacă vrei să combați războiul hibrid, nu legitimezi actorii care îl aduc în interiorul casei. Europa are de ales — între democrație și diplomație cu agenții Kremlinului. Când alegi a doua, nu mai ești „gazdă echidistantă”. Ești parte din problemă.
Irakli Kobakhidze: arhitectul derivei pro-Kremlin a „Visului Georgian”
Irakli Kobakhidze nu e un accident de protocol, e rezultatul unui proiect politic. Jurist format la Tbilisi și Düsseldorf, fost președinte al Parlamentului (2016–2019) și numit premier la 8 februarie 2024, el a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia „Visului Georgian” sub tutela oligarhului Bidzina Ivanișvili — liderul de facto al țării, revenit oficial în partid ca „președinte de onoare”. După această revenire, Kobakhidze a fost reconfirmat ca șef al Georgian Dream în mai 2025, fixând controlul politic asupra guvernării.
Sub Kobakhidze, „Visul Georgian” a împins și adoptat legea „agenților străini” — copy-paste din instrumentarul Kremlinului pentru a stigmatiza ONG-uri și presă — în pofida protestelor masive și a avertismentelor directe din UE și SUA. Reprimarea a fost pe măsură: gaze lacrimogene, tunuri cu apă, spray iritant și gloanțe de cauciuc, cu ONG-uri și instituții internaționale denunțând folosirea excesivă a forței.
În noiembrie 2024, același executiv a înghețat discuțiile de aderare la UE până în 2028, acuzând Bruxellesul de „șantaj”, în timp ce Parlamentul European constata recul democratic grav; măsura a declanșat ciocniri cu protestatarii și un val de condamnări externe. În 2025, deriva autoritară s-a accentuat: guvernul a vehiculat interzicerea aproape întregului spectru al opoziției, iar presa internațională a documentat intimidări, amenzi și înghețarea conturilor ONG-urilor — o strategie de sufocare a societății civile.
„Motorul” acestei orientări este Bidzina Ivanișvili, oligarhul care a impus linia anti-occidentală și a fost sancționat de SUA pentru „subminarea democrației” și facilitarea beneficiilor pentru Rusia; investigații internaționale au arătat și interese imobiliare active ale familiei sale în Rusia. Ecosistemul din jurul „Visului Georgian” include figuri sancționate explicit pentru conexiuni cu FSB. Cazul Otar Partskhaladze, fost procuror general, e emblematic: OFAC l-a desemnat pentru cooperare cu FSB, iar în 2025 Marea Britanie i-a extins sancțiunile, alături de ultraconservatorul Levan Vasadze, acuzat că pompează dezinformare pro-rusă. Refuzul inițial al autorităților georgiene de a executa sancțiunile a tensionat relațiile cu Occidentul.
Retorica lui Kobakhidze a urmat linia „anti-Occident/anti-UE”: a justificat legea „agenților străini”, a denunțat „tinerii manipulați” și a împachetat critica drept atac al unui „deep state” occidental — exact narativul Kremlinului. În paralel, guvernul a tot vehiculat temele „al doilea front” și „războiul altora pe teritoriul Georgiei”, pentru a delegitima sprijinul public pro-UE.
Statele Unite au anunțat restricții de vize pentru zeci de oficiali implicați în erodarea democrației; Reuters și AP au consemnat escaladarea abuzurilor și suspendarea parcursului european; OSCE/ODIHR a inventariat nereguli serioase la parlamentarele din 2024; iar în decembrie 2024, Ucraina a sancționat membri ai guvernului georgian și pe Ivanișvili pentru beneficii aduse Rusiei.
Domnișorul FSB
Tot ce știm până acum — legea rusească, represiunea străzii pro-UE, sabotarea parcursului european, tutela oligarhică a lui Ivanișvili, apropiați atinși de sancțiuni pentru legături cu serviciile ruse, plus retorica la indigo cu manualul Kremlinului — conturează un profil care nu mai poate fi tratat drept coincidență. În termenii profesioniști ai investigației, ipoteza rezonabilă de lucru este că Irakli Kobakhidze acționează ca agent politic al intereselor FSB — dacă nu operativ, atunci funcțional, ca executant al strategiei de re-aliniere a Georgiei la orbita Moscovei.
Paralelele sunt evidente cu cazul Ilan Șor: când grila de protecție s-a prăbușit, Șor s-a retras în „centrala” de la Moscova și s-a reciclat în instrument propagandistic și logistic al aceleiași mașini. Aceeași traiectorie rămâne plauzibilă și pentru Kobakhidze, în ziua în care raportul de forțe interne se va răsturna și husa de protecție FSB nu va mai ține. Până atunci, „Domnișorul FSB” rămâne principalul executant al unui regim care importă, piesă cu piesă, mecanica putinistă la Tbilisi — și o normalizează sub emblema „Visului Georgian”.
About The Author
