Președintele României salută finalizarea investigațiilor în Dosarul Revoluției și trimiterea cauzei spre judecare. Iohannis consideră că acesta reprezintă un pas extrem de important, după o lungă perioadă de timp, în stabilirea adevărului cu privire la evenimentele din Decembrie 1989. Crimele de la Revoluție nu pot rămâne nepedepsite!
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază importanța deosebită a cauzei istorice privind Revoluția din 1989 și apreciază că anunțul privind finalizarea anchetei judiciare și trimiterea în instanță reprezintă un demers cu o deosebită însemnătate în responsabilitatea care îi revine Justiției de a stabili adevărul. Soluționarea acestei cauze istorice este cu atât mai importantă cu cât o democrație veritabilă este așezată doar pe bazele solide ale adevărului și dreptății.
Dosarul Revoluției: adevărul trebuie să iasă la iveală
În repetate rânduri, Președintele României a susținut că adevărul trebuie să iasă la iveală și a subliniat necesitatea unei decizii clare, temeinice și legale, cu privire la evenimentele din Decembrie 1989, considerând că aceasta reprezintă o restanță majoră a Justiției române.
În demersul societății românești de cunoaștere și asumare a trecutului, este fundamentală sancționarea faptelor care au reprezentat un atac direct la adresa vieții și demnității umane în timpul Revoluției din Decembrie 1989. Finalizarea anchetei judiciare în „Dosarul Revoluției” reprezintă un act necesar în anul în care marcăm 30 de ani de la prăbușirea comunismului și în care vom rememora idealurile Revoluției din Decembrie 1989 și îi vom onora pe eroii noștri.
Președintele României subliniază că generațiile de astăzi au nevoie de educație în spiritul adevărului. Tinerii trebuie să știe că regimul comunist a îngrădit sistematic drepturile și libertățile cetățenești și a comis nenumărate nedreptăți. În Decembrie 1989, regimul comunist s-a prăbușit așa cum s-a instalat: prin crime și abuzuri. Trecutul trebuie să constituie astfel un semnal de alarmă pentru tinerii de astăzi, iar acțiunea justiției este fundamentală în acest sens. Consolidarea democrației și respectarea valorilor umane nu se pot înfăptui în afara actului de Justiție.
În dosarul Revoluției din decembrie 1989, fostul președinte al României, Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru crime contra umanității.