luni, martie 17, 2025
AcasăAgenda ZileiExterneDuma de stat a Rusiei a ratificat tratatele încheiate, luni, de Putin,...

Duma de stat a Rusiei a ratificat tratatele încheiate, luni, de Putin, cu marionetele din fruntea regiunilor ucrainene Donețk și Lugansk

Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus – n.r.) a ratificat, marţi, aşa-numitele ”tratate de prietenie, cooperare şi ajutor reciproc” între Federaţia Rusă şi autoproclamatele republici separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, a căror independenţă a fost recunoscută luni de preşedintele rus Vladimir Putin, informează EFE.

Decizia a fost aprobată în unanimitate, notează EFE.

Mai devreme, marţi, ”parlamentele” autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, au votat tot în unanimitate în favoarea ratificării tratatelor de prietenie şi cooperare cu Rusia, semnate de ”liderii” lor luni cu şeful statului rus.

Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate