Fără impozit pe salariul minim și CAS progresiv în funcție de vârstă sunt doar două dintre măsurile din programul de guvernare al Uniunii Salvaţi România.
CAS progresiv se referă la scutirea lui până la vârsta de 21 de ani, urmată de o creştere anuală cu cinci puncte procentuale până la cota de 25%.
„Avem cele mai mari taxe pe muncă din Europa de Est, munca în România este extrem de taxată şi lucrul acesta noi considerăm că trebuie să se schimbe. Ceea ce vizăm pe termen lung este să nu mai fie impozitat salariul minim deloc. Pe termen scurt avem o serie de măsuri. De exemplu, un CAS progresiv pentru tineri – pentru că tinerii oricum nu constituie o parte foarte mare a forţei de muncă şi au dificultăţi de integrare în piaţa muncii”, a declarat deputatul Claudiu Năsui.
USR consideră că este absolut esenţial să menţină cota unică, dar să existe un prag sub care nu se plătesc impozite.
„Adică, să nu se mai impoziteze sărăcia. Iar pentru a ajunge acolo propunem un sistem gradual. Un CAS care să fie mai mic, de exemplu, pentru tineri, fără impozit pe venit pentru salariul minim şi, gradual, eliminat CAS şi CASS pentru salariul minim”, a precizat Năsui, membru în Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor.
Aceste măsuri ar urma să aibă un impact de câteva zeci de miliarde, dar care ar putea fi acoperit prin tăierea pensiilor speciale şi a banilor destinaţi Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
„Impactul măsurilor acestea este mare, dar şi lucrurile pe care vrem să le tăiem din buget sunt de asemenea mari. Noi am spus întotdeauna: fără pensii speciale. PNDL a avut credite de angajament în 2017 de 30 de miliarde de lei. Toate acestea, dacă le tăiem, dintr-odată sunt bani. Cheltuielile statului român în 2018 au crescut cu 46,3 de miliarde de lei. Măsurile pe care le propunem noi au impact de câteva zeci de miliarde, dar acela este foarte sustenabil, în condiţiile în care tăiam din alte părţi, de tipul PNDL”, a mai spus Năsui.
Reforma radicală a ANAF
USR doreşte de asemenea o reformă „radicală” a ANAF, prin profesionalizare şi depolitizare, prin implementarea unor metode de analiză informatică din bazele de date ale statului pentru firme, administratori şi persoane cu venituri sau active importante. Un alt obiectiv este standardizarea procedurilor de analiză şi control.
„Noi nu avem atât de mult o problemă de taxe mici, cum ni se mai spune mai ales din zona social-democrată, avem o problemă cu colectarea. Noi avem taxe chiar mai mari decât în alte locuri. Impozitul pe profit în România e 16%, în Bulgaria e 10%, în Irlanda e 12,5%. Noi avem o impozitare mare. Problema e că avem o administraţie fiscală care acţionează fie foarte selectiv, fie total ineficient”, a precizat Năsui.
Potrivit lui Andrei Caramitru, din cauza faptului că munca este atât de taxată, mulţi români preferă să lucreze în străinătate.
„Dacă eşti patron de restaurant şi angajezi cu carte de muncă un chelner în Bucureşti, acel om nu va veni sub 500 de euro pe lună. Aceasta te va costa pe tine, din cauza taxelor pe muncă, 1.000. Dacă angajezi pe salariul minim un chelner în Paris cu 1.200 de euro, îi rămân în buzunar aproape 1.200 de euro. Oamenii pleacă din România în Europa de vest pe salarii cam de două ori mai mari, nu de 20 de ori”, a spus el.