sâmbătă, septembrie 7, 2024
AcasăAdministrație publicăGabriela Firea amenință cu plângere penală ELCEN pe motiv că-i sabotează o...

Gabriela Firea amenință cu plângere penală ELCEN pe motiv că-i sabotează o companie municipală

Primarul general Gabriela Firea amenință cu plângere penală ELCEN pe motiv că-i sabotează o companie municipală, mai precis Termoenergetica. Potrivit edilului, CET Sud a efectuat anumite manevre care au dus la o avarie la reţeaua primară ce alimentează sectoarele 2 şi 3. CET Sud aparține de ELCEN

„Sabotaj faţă de bucureşteni, din partea Elcen, instituţie în subordinea Guvernului PNL. S-a greşit cu 20 de grade mai mult la livrarea agentului termic, astfel încât s-a produs o avarie foarte gravă. Vom depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, care reprezintă infrastructura critică şi trebuie asigurată continuitatea, conform legii”, „zbiară” Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook.

Edilul deja crede în conspirații menite să facă rău bucureștenilor și spune că în varianta unei erori tehnice, că diferenţa de temperatură este mult prea mare, iar tehnicienii care au făcut manevrele ştiau că vor provoca o mare avarie.

„Acest sabotaj vine la două zile după ce ministrul PNL al economiei a declarat că lucrează la o lege prin care Primăriei Capitalei să i se interzică plata subvenţiei pentru agentul termic, cu excepţia unui număr mic de persoane. Asta înseamnă facturi enorme pentru cetăţeni”, a declarat Gabriela Firea.

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) a anunţat că, în urma unor manevre efectuate de CET Sud, aparţinând ELCEN, entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei – manevre ce au constat în modificarea debitului ce a determinat creştea bruscă a temperaturii agentului termic solicitat cu aproape 20 de grade – au fost înregistrate fluctuaţii de presiune în sistemul de termoficare, care au produs o avarie la reţeaua primară ce alimentează sectoarele 2 şi 3 din Bucureşti.

Toate echipele Companiei Termoenergetica sunt în teren pentru a efectua manevrele de izolare a zonei afectate. Angajaţii CMTEB fac tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt. 

Problema este că și companiile falimentare pe care Gabriela Firea le-a înlocuit cu Termoenergetica au afirmat că vor să de-a în judecată primăria pentru că nu și-a achitat anumite obligații financiare față de acestea. 

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate