AcasăAgenda ZileiGermania, Franţa şi Polonia vor dezvolta împreună arme cu rază lungă de...

Germania, Franţa şi Polonia vor dezvolta împreună arme cu rază lungă de acţiune

Germania, Franţa şi Polonia intenţionează să dezvolte împreună arme cu rază lungă de acţiune, afirmând că lipsa acestui tip de arme reprezintă o lacună gravă în apărarea europeană, relatează DPA luni.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat, în cadrul unei reuniuni cu omologii săi francez şi polonez la Paris, că obiectivul este de a „reuni un grup de state europene care sunt de acord să elimine acest deficit de capacităţi pe termen mediu şi lung” şi de a face acest lucru până la summitul NATO din iulie.

Dacă totul merge conform planului, o declaraţie de intenţie ar putea fi semnată la summit.

„Chiar şi o putere nucleară trebuie să îşi susţină descurajarea nucleară cu un sistem de descurajare convenţională”, a recunoscut ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, deşi Franţa s-a abţinut mult timp de la dezvoltarea unor astfel de capacităţi de teama că îşi slăbeşte descurajarea nucleară.

Parisul s-a alăturat, de asemenea, unei iniţiative a Germaniei, Poloniei şi Olandei pentru îmbunătăţirea mobilităţii militare în Europa, în timp ce desfăşurarea tancurilor Leclerc franceze în România a evidenţiat lipsa infrastructurii şi birocraţia implicată în mutarea echipamentelor militare, relatează AFP.

Aceasta a fost prima reuniune în formatul „Triunghiului de la Weimar” din 2015.

În cursul întâlnirii, Sebastien Lecornu, Boris Pistorius şi Wladyslaw Kosiniak-Kamysz au convenit, totodată, să efectueze antrenamente comune în Polonia în 2025 şi să solicite NATO să asigure coordonarea ajutorului militar acordat Ucrainei de diferitele ţări, care în prezent se reunesc ad hoc în aşa-numitul format Ramstein, transmite France Presse.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate