Germania a pregătit o nouă livrare de armament pentru Ucraina, cea mai mare de la începutul invaziei ruse, scrie sâmbătă publicaţia Der Spiegel, preluată de Reuters.
Ajutorul militar în valoare de 2,7 miliarde de euro cuprinde 20 de vehicule de luptă pentru infanterie Marder, 30 de tancuri Leopard 1, 15 tancuri antiaeriene Gepard, 200 de drone de recunoaştere, patru sisteme antiaeriene Irid-T şi muniţia aferentă, proiectile pentru artilerie şi peste 200 de vehicule blindate de luptă şi logistice, precizează articolul citat.
Anul trecut, guvernul a trimis Ucrainei sprijin militar în valoare 2 miliarde de euro.
În special, Berlinul a promis deja 14 Leopard-2 A6 din stocurile armatei sale, Bundeswehr, care sunt mai eficiente decât Leopard-1 menționate în noul pachet de ajutor. Ea a început să antreneze soldați ucraineni în aceste tancuri, potrivit Hotnews.
Kyiv Independent, citând Tagesspiegel, scrie că până la sfârșitul lunii martie, Ucraina primise deja 18 tancuri de luptă Leopard 2A6 cu muniție din Germania.
Informaţiile privind noul pachet de ajutor german pentru Ucraina au fost confirmate ulterior de ministrul german al apărării, Boris Pistorius, şi de şeful statului-major ucrainean, Andri Ermak.
„Cu toţii dorim un sfârşit rapid al acestui război groaznic şi ilegal (…) Din nefericire, deocamdată nu se întrevede. De aceeea, Germania va furniza tot ajutorul posibil – atâta timp cât este nevoie”, a declarat Pistorius.
