duminică, martie 3, 2024
AcasăAgenda ZileiGhinion la testele PISA 2022: România Educată bate pasul pe loc, în...

Ghinion la testele PISA 2022: România Educată bate pasul pe loc, în submediocritate

România stă tot mai prost la capitolul Educație, conform rezultatelor PISA2022. Mai exact, nu doar că nu a înregistrat niciun progres notabil în ultimii 5 ani, de la precedenta evaluare, dar a și regresat, asta în ciuda faptului că singurul proiect major asumat de președintele Klaus Iohannis în cele două mandate a fost ”România Educată”.

PISA este sistemul prin care Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) evalueză competențele de bază ale elevilor de 15 ani din 81 de țări și teritorii, inclusiv din statele Uniunii Europene. Ultima evaluare a fost realizată în 2018, datele fiind publicate în anul următor. Cercetarea scoate la lumină aspecte precum legăturile dintre dezvoltarea economică a statelor și trendurile în Educație, sau diferențele de șanse între copii.

Astfel, față de acum 5 ani, România a obținut doar 428 de puncte atât la citire, cât și la matematică sau științe. În 2018, rezultatul fusese un pic mai bun la matematică – 430 de puncte, conform documentelor publicate de EduPedu.

Pe plan general, România ocupă locul 45 din totalul statelor analizate, iar pe domenii se poziționează pe locul 45 la matematică și citire, și pe locul 48 la științe.

Foto: OCDE/EduPedu

Evaluarea mai arată că România se situează cu 50 de puncte sub media OCDE și la o distanță dublă sub liderul european, Estonia.

Îngrijorător este și faptul că ponderea elevilor români cu rezultate foarte bune în cel puțin un domeniu (nivel 5 sau 6) este acum de aproape trei ori mai mică față de media OCDE, în timp ce ponderea elevilor cu rezultate slabe la toate cele 3 domenii (sub nivelul 2, considerat prag pentru analfabetismul funcțional) este de două ori mai mare.

Conform evaluărilor, ponderea elevilor români care se încadrează în categoria analfabetismului funcțional este de 33,2%, iar rezultate de top au obținut doar 5%, față de media OCDE care este de 16,4%.

În Uniunea Europeană, România este penultima, depășind doar Bulgaria, iar în clasamentul general se clasează în cea de a treia categorie valorică, cea a țărilor cu rezultate sub media OCDE. În categoria superioară se clasează țările cu rezultate peste media OCDE, iar în cea de a doua categorie sunt cele cu rezultate statistic similare mediei OCDE.

Și asta în condițiile în care chiar și media OCDE a scăzut față de precedenta evaluare, cu 15 puncte la matematică, 10 puncte la citire și cu 2 puncte la științe.

Rezultate peste media OCDE:

  • Matematică: Elveția, Olanda, Irlanda, Belgia, Danemarca, Marea Britanie, Polonia, Austria, Republica Cehă, Slovenia, Finlanda, Letonia, Suedia
  • Citire: Irlanda, Estonia, Marea Britanie, Finlanda, Danemarca, Polonia, Republica Cehă, Suedia, Elveția, Italia
  • Științe: Estonia, Finlanda, Irlanda, Elveția, Slovenia, Marea Britanie, Polonia, Republica Cehă, Letonia, Danemarca, Suedia, Germania, Austria, Belgia

Invitată să comenteze, Ligia Deca, ministrul Educației și fost consilier prezidențial coordonator al proiectului ”România Educată”, s-a arătat mulțumită că ”România nu a registrat pierderi semnificative în performanţele elevilor”.

”Sistemul educațional din România este rezilient, dar trebuie să creștem nivelul de alfabetizare funcțional. Avem o proporție importantă de elevi care nu au competențele minime necesare pentru a face față cu succes provocărilor societății actuale. Performanțele la testarea PISA 2022 ne situează încă sub media OECD. Aceste rezultate reconfirmă concluziile consultărilor organizate în cadrul proiectului România Educată, și anume faptul că este momentul să facem tot posibilul pentru a crește procentul elevilor români care obțin performanțe medii și ridicate la lectură, matematică şi știinţe. Așa cum știm, viitorul României depinde de capacitatea cetăţenilor săi de a rezolva creativ probleme matematice cotidiene, de a înţelege texte complexe, de a face distincţia între argumentele bazate pe dovezi ştiinţifice şi cele bazate pe informații total sau parțial false”, a mai explicat, printre altele, ministrul Educaţiei, conform Newsin.

Foto: Administrația Prezidențială

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate