AcasăAgenda ZileiGuvernul: Depunerea moțiunii de cenzură în vacanța parlamentară este neconstituțională

Guvernul: Depunerea moțiunii de cenzură în vacanța parlamentară este neconstituțională

Depunerea moțiunii de cenzură în vacanța parlamentară este neconstituțională, iar Guvernul analizează posibilitatea de a invoca un conflict juridic de natură constituţională, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban.

„Analizăm posibilitatea, nu de a ataca la Curte, de a invoca un conflict juridic de natură constituţională privitor la depunerea moţiunii de cenzură în vacanţa parlamentară. În 30 de ani nu s-a întâmplat aşa ceva, niciun partid politic nu a depus o moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară, sesiune extraordinară. De fapt, e vacanţă parlamentară, sesiunea extraordinară se convoacă tocmai pentru că este vacanţă parlamentară. Nu am luat încă decizia, încă analizăm toate temeiurile constituţionale”, a explicat Orban.

Depunerea moțiunii de cenzură, acum, e neconstituțională

Potrivit lui, dacă s-ar permite depunerea de moţiuni de cenzură în vacanţa parlamentară, ar însemna că un Guvern poate fi asediat cu asemenea demersuri, în condiţiile în care procedura prevede o perioadă de cinci zile de la introducere până la dezbatere.

„Gândiţi-vă că durează două luni vacanţa parlamentară de vară, o lună vacanţa de iarnă, deci trei luni. Asta ar însemna că, deşi textul constituţional spune că moţiunea poate fi semnată de un parlamentar o singură dată, o semnătură pe o singură moţiune pe sesiune, ăsta e textul constituţional, gândiţi-vă că, dacă s-ar permite depunerea de moţiuni de cenzură în vacanţa parlamentară, orice Guvern ar fi supus unui asediu de moţiuni de cenzură. La limită, s-ar putea depune… (la) cinci zile. Vă daţi seama, se pot depune cred că 18 moţiuni de cenzură în intervalul de timp din vacanţele parlamentare. Păi, ce ţară ar fi aia în care Guvernul ar fi asediat în vacanţele parlamentare cu moţiuni de cenzură. (…) Analizăm, urmează să luăm decizia, oricum moţiunea de cenzură reprezintă un act de iresponsabilitate şi atacă interesele fundamentale ale României şi ale societăţii româneşti într-un moment în care România are nevoie ca de aer de Guvern, mai ales de un Guvern aşa cum îl conduc eu”, a susţinut Orban.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate