Curtea de Apel București a decis redeschiderea anchetei în dosarul ”10 August”, la cererea unui protestatar rănit ca urmare a acțiunii represive a Jandarmeriei.
Instanța a admis plângerea formulată de Ioan Crăciuneanu împotriva ordonanței DIICOT (nr.2122/D/P/2019) prin care dosarul a fost clasat pe 26 iunie 2020 și a decis desființarea ei.
Procurorul DIICOT a cerut menținerea deciziei de clasare, punând concluzii de respingere a cererii de redeschidere a dosarului.
Ca urmare, conform deciziei instanței, care este definitivă, procurorii sunt obligați să redeschidă urmărirea penală împotriva șefilor Jandarmeriei care au coordonat represiunea din 10 august 2018. Este vorba de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoș, fostul prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române (azi pensionar pe caz de boală la 46 de ani), maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Ionuț – Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române și comisar șef de poliție Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, se precizează în încheierea hotărârii, instanța „trimite cauza la procuror în vederea:
- completării urmăririi penale faţă de suspecţii Cazan Laurenţiu Valentin, Chirică Mihai Dan, Cucoş Gheorghe Sebastian şi Sindile Ionuţ-Cătălin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;
- completării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals;
- completării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;
- completării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.
Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 16.04.2021. Judecător Ghiţă Ciprian Alexandru”, se arată în hotărârea instanţei.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti vine la o lună și jumătate după ce Tribunalul Bucureşti, a respins pe 2 martie 2021, o solicitare de redeschidere a anchetei făcută de fostul procuror-şef al DIICOT, Giorgiana Hosu.