Instanţa a validat mandatul lui George-Cristian Tuţă pentru funcţia de primar al Sectorului 1.
„Suntem tot mai aproape de preluarea de facto a atribuţiilor la Primăria Sectorului 1. În câteva zile se încheie situaţia de tranziţie şi vom putea lucra împreună cu întreaga energie pentru a reclădi Capitala Capitalei”, a scris George-Cristian Tuţă, joi, pe Facebook.
De asemenea, el a postat hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 prin care mandatul său este validat.
„Validează mandatul pentru funcţia de primar al Sectorului 1 Bucureşti a domnului Tuţă George-Cristian. Dispune comunicarea prezentei încheieri de îndată Prefectului şi Secretarului General al Sectorului 1 Bucureşti, cel din urmă are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică, prin afişarea încheierii, la sediul Primăriei Sectorului 1, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducere la cunoştinţă publică, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti”, se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 1.
Acesta o va înlocui la Primăria Sectorului 1 pe Clotilde Armand, care a pierdut alegerile în 9 iunie.