sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăAgenda ZileiInteresele partidului, mai importante decât imaginea României

Interesele partidului, mai importante decât imaginea României

Interesele partidului sunt mai importante pentru premierul Viorica Dăncilă decât imaginea țării, astfel că în loc să luăm exemplul Estoniei, PSD face ce știe că este mai bine pentru… PSD.  

„România și Estonia sunt cele două state membre care au fost nevoite să propună comisari europeni interimari din cauză că actualii comisari au obținut noi mandate de europarlamentari. Este vorba de un interimat scurt, care se încheie în toamnă când va fi aleasă noua Comisie Europeană”, spune europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Estonia a ales să nominalizeze drept comisar european interimar aceeași persoană pe care a nominalizat-o în viitoarea componență a Comisiei Europene, pe fostul ministru al Economiei Kadri Simson.

Estonia a înțeles cât de importantă este continuitatea pentru influențarea deciziilor la nivel european și a evitat să numească un interimar care va fi schimbat după câteva luni.

„Prim-ministrul Dăncilă, în schimb, nu a fost interesată de continuitate și de o poziție puternică a României la Bruxelles, ci l-a propus interimar pe Ioan-Mircea Pașcu pentru a-l împăca după ce fusese scos de pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare. Apoi a venit cu alte două propuneri pentru funcția de comisar pentru următorii 5 ani, Dan Nica și Rovana Plumb – reprezentanții altor două grupuri de interese din PSD”, a mai spus europarlamentarul.

PSD face ce știe mai bine, împarte funcții în partid, în dezavantajul României.

„Așa a făcut și în Guvern unde a înființat aproape 100 de funcții de miniștri și secretari de stat. România are nevoie de un guvern care să transmită credibilitate și seriozitate pe plan european, nu să exporte metehnele vechii clase politice românești”, a mai spus eurodeputatul.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate