marți, august 9, 2022
AcasăAgenda ZileiIohannis: Prima tranșă de vaccin anti-COVID-19, în primul trimestru din 2021

Iohannis: Prima tranșă de vaccin anti-COVID-19, în primul trimestru din 2021

România se aşteaptă să primească prima tranşă de vaccin anti-COVID-19 în primul trimestru al anului viitor, a declarat preşedintele Klaus Iohannis. Primii beneficiari vor fi cei din sistemul medical şi persoanele din grupele de risc, urmând ca vaccinarea întregii populaţii să înceapă cel mai devreme în primăvară.

„Situaţia epidemiologică de la nivelul tuturor statelor europene se degradează rapid, iar populaţia este expusă unui risc major de infectare cu SARS-CoV-2. România se confruntă, la rândul ei, cu cifre îngrijorătoare şi autorităţile se adaptează permanent prin noi măsuri pentru a controla transmiterea virusului. În acest context, ne punem cu toţii mari speranţe în dezvoltarea cât mai curând posibil a unui vaccin anti-COVID-19, vaccin sigur şi eficace, iar eforturile făcute la nivel internaţional confirmă dorinţa tuturor de a avea acest vaccin”, a declarat Iohannis.

România este parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19, atunci când acestea vor fi disponibile, urmând ca ţării noastre să îi revină o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin.

„Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial şi a capacităţii totuşi destul de reduse de producţie, vaccinul va ajunge în ţările europene în mod etapizat. Pentru România, ne aşteptăm ca prima tranşă primită să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor”, a declarat președintele României.

Primii care vor primi vaccin anti-COVID-19 sunt medicii

Primii care vor fi vaccinaţi vor fi cei din sistemul medical şi persoanele din grupele de risc.

„Vaccinarea întregii populaţii va începe cel mai devreme în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficienţă şi siguranţă şi se respectă toate reglementările internaţionale. Este absolut necesar un proces de comunicare clar, transparent şi eficient. Fiind o problemă de importanţă majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti şi a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiţi”, a arătat Iohannis.

Potrivit președintelui, este imperativ ca toate măsurile de protecţie şi prevenţie să fie respectate – purtarea măştii, igiena mâinilor, distanţarea fizică, evitarea aglomeraţiilor, munca la distanţă, acolo unde este posibil.

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai accesate