AcasăAgenda ZileiExterneJihadul islamic confirmă încheierea unui armistiţiu cu Israelul

Jihadul islamic confirmă încheierea unui armistiţiu cu Israelul

Gruparea radicală Jihadul islamic palestinian a confirmat duminică încheierea unui armistiţiu cu Israelul cu medierea Egiptului, informează AFP.

„Cu puţin timp în urmă s-a găsit o formulă pentru anunţul egiptean privind un acord de încetare a focului, care se referă mai ales la angajamentul Egiptului de a lucra în favoarea eliberării a doi deţinuţi„, a precizat într-un comunicat Mohammed Al-Hindi, liderul aripii politice a mişcării.

Cei doi sunt Bassem Saadi şi Khaled Awawdeh, arestarea primului, lunea trecută, în Cisiordania fiind la originea actualei escaladări a violenţelor.

Liderul Jihadului Islamic Palestinian din Cisiordania, Bassem Saadi (st.) împreună cu ginerele și consilierul său, Ashraf al-Jada, arestați luni noaptea de forțele speciale israeliene în Jenin- Cisiordania

Mai devreme duminică surse de securitate egiptene citate de Reuters şi AFP au indicat că Israelul a acceptat un armistiţiu propus de Egipt în Fâşia Gaza, pe fondul noii escaladări armate cu gruparea Jihadul Islamic.

„Dacă încetarea focului va fi încălcată, statul Israel își rezervă dreptul de a răspunde prin forță”, a declarat șeful Direcției Naționale pentru Diplomație Publică, Lior Haiat, citat de The Jerusalem Post. „Nu vom lăsa nimic să încalce viața obișnuită a locuitorilor statului Israel”.

De la începutul operaţiunii, vineri, Israelul a asigurat că vizează strict poziţii ale Jihadului Islamic, raportând eliminarea mai multor combatanţi ai acestei grupări. Jihadul islamic a replicat cu tiruri de rachete.

Începând de vineri, 43 de palestinieni au murit în raiduri israeliene, inclusiv 15 copii, conform celui mai recent comunicat al Ministerului sănătăţii din Gaza citat duminică de AFP.

About The Author

Articole asemanătoare

Cele mai accesate