AcasăAgenda ZileiJoe Biden testat pozitiv la COVID-19 (Casa Albă)

Joe Biden testat pozitiv la COVID-19 (Casa Albă)

Preşedintele american Joe Biden, în campanie în Nevada pentru alegerile din noiembrie, a fost testat pozitiv la COVID-19, a anunţat miercuri Casa Albă într-un comunicat, precizând că are „simptome uşoare”, notează AFP.

Ulterior, pe contul său oficial de pe platforma X, Biden a anunțat: Sunt bolnav (”I’m sick”)

Preşedintele de 81 de ani, „complet vaccinat”, va intra într-o perioadă de izolare în fieful său din Delaware, a indicat Casa Albă, într-un moment în care îndoielile cu privire la abilităţile fizice şi mentale ale liderului de a face campanie reapar după apeluri din partea unor democraţi de a se retrage.

Joe Biden a spus, miercuri, că se simte bine după ce a fost testat pozitiv la COVID-19 în cursul unei deplasări de campanie în Nevada.

„Mă simt bine”, le-a declarat el jurnaliştilor, în timp ce urca la bordul avionului prezidenţial „Air Force One”.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

Cele mai accesate