Fostul deputat Ştefan Alexandru Băişanu, reţinut joi pentru 24 de ore într-un dosar de şantaj, a fost pus în libertate şi plasat sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, prin decizia procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Unde s-a mai pomenit ca un gulerat de partid (fost deputat PNL, fost deputat al lui Tăriceanu și, după conflictul cu Tăriceanu, șef de tîrlă la PPU-SL, partidul fostului pușcăriaș Voiculescu) să fie cercetat în stare de arest?!
Că doar nu e pericol public. Potrivit unuia dintre cei șantajați, Cristian Lefter, Băișanu nu l-ar fi amenințat decât ”cu parul în cap”, ”cu toporul în gât”, ”cu omorâtul”, cu de-astea usoare, de societate, care nu pun în pericol pe nimeni…
Procurorul de plastilină și de caz, din Suceava, a mai decis că fostul deputat traseist este obligat să nu ia legătura cu persoanele care au reclamat faptele de șantaj de care este acuzat, și nici cu un martor din dosar.
Potrivit presei locale, fostul deputat Băișanu are calitatea de suspect în acest dosar și este acuzat de comiterea a două infracțiuni de șantaj.
Litigiul este legat de un manej în care familia Băișanu își îngrijește caii de curse folosiți de fiicele acestuia, la Ipotești. În discuție este și un iaz, iar litigiul pleacă de la cine a investit bani acolo. Fostul deputat este acuzat că s-a folosit doar de influență și de promisiuni, în timp ce banii ar fi fost investiți de alții. Victime ar fi doi foști colaboratori ai acestuia, unul dintre ei fiind și cel care a depus plângeri penale împotriva lui Băișanu la mai multe structuri de parchet, inclusiv DNA, dar și la poliție – scrie Monitorul de Suceava.
Unul dintre cei șantajați, cu numele predestinat Corneliu Lefeter, chiar ar fi fost lăsat lefter de Băișanu și apoi șantajat.
Corneliu Lefter îl acuză pe fostul parlamentar că nu s-ar fi ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte realizarea investiţiei şi că l-a determinat să investească mari sume de bani pentru a achiziţiona terenul din zona iazului şi a înfiinţa centrul de echitaţie din Ipoteşti şi că a şi întreţinut îngrijirea cailor, iar fostul parlamentar nu i-ar fi returnat sumele investite şi i-ar fi spus că îi plăteşte datoriile doar dacă îi va ceda şi iazul.
“După 1 mai 2021 i-am comunicat lui Ştefan Alexandru Băișanu că eu nu mai pot să cheltui bani, și drept urmare, mai departe să se descurce și că totodată aștept să îmi achite datoriile. Şocul total a fost când, în loc să vină cu soluții el a trecut la amenințări de toate felurile, începând de la amenințări precum că el mă va desființa pe mine și familia mea, trecând apoi la amenințări de genul că el îmi va fi sfârșitul, că el îmi va da cu parul în cap, că îmi va băga toporul în gât, că mă va omorî, apoi că el are puterea de a mă băga la pușcărie. După toată tirada de amenințări mi-a zis franc în față că dacă vreau să îmi dea toate datoriile trebuie să îi cedez lui contractul pe iaz și am de ales: ori cedez iazul și îmi dă datoriile, ori ne vom judeca 10 ani până îmi va da banii. Văzând că nici așa nu reușește a trecut la alt gen de atac. A mers efectiv la Primăria Ipotești unde a exercitat tot felul de presiuni pentru ca aceștia să îmi rezilieze contractul pe iaz. Din data de 10 mai 2021 acesta mi-a interzis accesul în incinta fermei, zicând că el este proprietar și că face ce vrea”, a arătat Corneliu Lefter în plângerile depuse la Poliție și DNA, potrivit aceleiași surse..
Ștefan Alexandru Băișanu a fost subprefect (2004-2007), prefect de Suceava (2008) și deputat PNL (2012-2016), deputat ALDE (2016-2020).
Potrivit termene.ro, Băișanu Alexandru deține 60% din firma AUTO AMA SRL, alături de fiica lui, Băișanu Ioana, care deține 40% din părțile sociale. Firma are ca obiect de activitate baruri și alte activități de servire a băuturilor și deține un bar și un punct de lucru pe strada Calea Unirii 22, din Suceava.
Băișanu a deținut până în 2019, prin intermediul părinților săi, Constantin și Eugenia Băișanu, controlul televiziunii PLUS TV.
Potrivit ultimei lui declarații de interese, traseisul Ștefan Alexandru Băișanu este președintele PPUSL Suceava, iar PPUSL este partidulețul fostului pușcăriaș Dan Voiculescu.