joi, februarie 13, 2025
AcasăAgenda ZileiLegea Climei, legea care va da multă bătaie de cap României

Legea Climei, legea care va da multă bătaie de cap României

Legea Climei este cea care va da bătăi mari de cap României pentru că, țara noastră va trebui să schimbe fundamental strategiile sale privind sectorul energetic, transportul şi alte domenii care influenţează amprenta de carbon a acesteia.

Parlamentul European a votat, în data de 7 octombrie, Legea Climei, care poate transforma Europa în primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor, atrag atenţia reprezentanţii Greenpeace.

În acest context, activiştii de mediu susţin că, dacă planurile eficiente pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice întârziau să apară, decizia Parlamentului European va obliga România la schimbări fundamentale.

„Autorităţile române sunt obligate să pună osul la treabă. Reducerea cu 60% a emisiilor şi atingerea neutralităţii climatice până în 2050 înseamnă renunţarea cât mai rapidă la cărbune şi la ceilalţi combustibili fosili, cum ar fi gazul, înseamnă investiţii masive în tehnologie şi infrastructură pentru energie verde şi accesibilă, înseamnă democratizarea consumului energetic şi susţinerea prosumatorilor, înseamnă protejarea biodiversităţii, conservarea şi extinderea pădurilor. Înseamnă o tranziţie energetică verde şi echitabilă, unde regiunile cu sectoare energofage nu sunt lăsate la voia întâmplării, ci sunt susţinute pentru a se dezvolta durabil. Înseamnă stoparea de subvenţii pentru combustibili fosili”, spune Vlad Cătună, coordonator campanii pe Climă şi Energie la Greenpeace.

Legea Climei dă bătăi de cap României

Astfel, România este nevoită să îşi revizuiască Planul Naţional Integrat pentru Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), Strategia Energetică Naţională şi să lucreze la o nouă Strategie Naţională privind schimbările climatice, inclusiv pentru capacitarea funcţionarilor din instituţiile publice. De asemenea, România trebuie să lanseze strategii pentru renunţarea la cărbune şi pentru instalarea de capacităţi noi de energie regenerabilă.

„Votul din Parlamentul European pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 60% va impacta puternic şi sectorul transportului din România, în sensul că statul trebuie să prioritizeze crearea reţelelor de transport public bazate pe energie regenerabilă, să modernizeze urgent infrastructura feroviară existentă, să îmbunătăţească şi să extindă rapid infrastructura pentru biciclete şi pietoni, să încurajeze extinderea serviciilor de micro-mobilitate. Este urgent ca oraşele din România să implementeze restricţii rutiere precum zone cu emisii reduse sau zone închise traficului rutier. De asemenea, România trebuie să legifereze accelerarea procesului de renunţare la maşinile diesel şi pe benzină şi să susţină construcţia staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice”, declară Alin Tănase, coordonator campanii Greenpeace în domeniile Transportului şi Calităţii aerului.

Potrivit organizaţiei de mediu, doar 14 europarlamentari români au votat pentru reducerea emisiilor cu 60%, în vreme ce 15 au votat împotrivă, 3 s-au abţinut şi unul a fost absent.

În perioada 1 – 2 octombrie, Greenpeace România a organizat un maraton de 33 de ore, prin care activiştii au cerut celor 33 de europarlamentari români să voteze o Lege a Climei care poate menţine încălzirea globală în jurul ţintei de 1,5 grade Celsius. Până la finalul maratonului, peste 3.000 de cetăţeni au semnat petiţia care le cerea europarlamentarilor să voteze ţinte ambiţioase în cadrul acestui act normativ.

Ce s-a decis în Parlamentul European

Parlamentul European (PE) a votat în favoarea unui obiectiv obligatoriu juridic de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană cu 60% până în 2030, faţă de nivelul din 1990.

Obiectivul aprobat de PE este mai ambiţios decât reducerea netă a emisiilor cu cel puţin 55% până în 2030 propusă de Comisia Europeană, care vrea ca nivelul obiectivului să fie stabilit până la sfârşitul anului.

Experţii spun că o diminuare cu 55% până în 2030 este efortul minim necesar pentru a permite UE să-şi urmeze planul de a ajunge la o neutralitate climatică până în 2050, punând ferm emisiile din UE pe un traseu care, dacă va fi adoptat la nivel global, ar limita încălzirea globală la niveluri sigure.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate