vineri, februarie 7, 2025
AcasăAgenda ZileiLGBT+ UE: România și alte opt state membre nu au semnat o...

LGBT+ UE: România și alte opt state membre nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT+, prezentată de preşedinţia belgiană a Consiliului UE

Nouă state ale Uniunii Europene (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Ungaria) nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBT+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE, informează agenţiile APA şi ANSA.

Declaraţia a fost redactată cu ocazia zilei internaţionale de luptă împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei, care se marchează anual la 17 mai.

În declaraţie, statele semnatare se angajează să implementeze strategii naţionale în favoarea persoanelor LGBT+ şi să acţioneze pentru numirea unui nou comisar pentru egalitate în Comisia Europeană care va rezulta în urma alegerilor europarlamentare din iunie.

De asemenea, semnatarele cer Comisiei ca în următoarea legislatură să urmărească şi să pună în aplicare o nouă strategie pentru drepturile persoanelor LGBTIQ, să aloce resurse suficiente şi să colaboreze cu societatea civilă.

În timpul reuniunii la nivel înalt de vineri în care a fost prezentată declaraţia, secretarul de stat belgian pe problemele egalităţii de gen, Marie-Colline Leroy, a subliniat că preşedinţia belgiană a Consiliului UE a decis să plaseze tema drepturilor LGBT în centrul agendei europene.

Statele semnatare ale declaraţiei sunt: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia.

About The Author

Dan Badea
Dan Badea
Jurnalist de investigații din 1990, licențiat în matematică. Instituții mass media pentru care am lucrat în ultimii 30 de ani: Expres, Ultimul Cuvânt, Tele7 abc, Televiziunea Română, Evenimentul Zilei, Adevărul, Bilanț, Prezent, Interesul Public, Gardianul, Curentul. Autor al volumului ”Averea Președintelui. Conturile Ceaușescu” - Nemira, 1998.
Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate