sâmbătă, decembrie 7, 2024
AcasăAgenda ZileiLiberalii plâng că nu au bani de alocații pentru copii, dar „aruncă”...

Liberalii plâng că nu au bani de alocații pentru copii, dar „aruncă” și ei o pomană electorală bănoasă

Liberalii plâng că nu au bani de alocații pentru copii, dar „aruncă” și ei o pomană electorală bănoasă, după ce Guvernul a anunțat că intenţionează să acorde 30.000 de vouchere a câte 300 de lei copiilor care se legitimează la cluburile sportive.

„Astăzi Guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui sprijin financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă. Este o intervenţie urgentă în favoarea creşterii şi motivării unui număr cât mai mare de copii să practice sport în regim controlat, sigur, organizat, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor şi entităţilor sportive din România, în primul rând pentru a forma o viitoare generaţie de sportivi. Din păcate, cifra copiilor care practică sport în regim legitimat şi organizat este mai mică decât nevoia sportului românesc”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

Potrivit lui, importanţa acestui sprijin pe care îl acordă sub forma acestui voucher de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv stă în primul rând în creşterea bazei de selecţie pentru viitorul sport de performanţă.

O pomană electorală serioasă, dar nu pentru alocațiile copiilor

El a adăugat că, din păcate, România ocupă un loc neonorant în ceea ce priveşte obezitatea infantilă şi era nevoie de un sprijin, de o motivaţie în plus pentru copii şi pentru părinţii lor să practice sport şi să obţină acest voucher care poate să le asigure, poate, primul echipament.

„Programul va începe odată cu publicarea acestei OUG în Monitorul Oficial, în termen de 10 zile Ministerul Tineretului şi Sportului va emite şi normele de aplicare, voucherul va fi unul nominal, va putea fi obţinut o singură dată, va fi netransmisibil. O simplă solicitare pe care copilul odată legitimat la clubul sportiv o poate face este suficient pentru a transmite mai departe direcţiei judeţene pentru tineret şi sport din judeţul de reşedinţă această solicitare, urmând ca noi, ministerul, să punem al dispoziţie aceste vouchere, care pot fi folosite de copii în termen de şase luni de la dobândire. Pentru prima fază a acestui program, pentru ultimele luni ale acestui an, ţintim un obiectiv de 30.000 de vouchere, iar dacă programul va avea succes, avem disponibilitate în a-l continua şi anul viitor”, a menţionat Stroe.

About The Author

Articole asemanătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai accesate